prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

“Continuăm împreună! Echipa PSD duce Argeșul pe Primul Loc!”

Astăzi a avut loc Conferința Județeană a PSD Argeș. În prezența președintelui PSD și al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, care fost însoțit de către Marian Neacșu, secretarul general al Guvernului, și de senatorul Titus Corlățean, peste 600 de delegați din toate localitățile județului au ales conducerea PSD Argeș pentru un nou mandat.
În funcția de președinte al PSD Argeș a fost reales Ion Mînzînă – președinte al Consiliului Județean Argeș.
În funcția de prim-vicepreședinte au fost aleși Cristian Gentea, primarul municipiului Pitești, și Ion Georgescu, primarul orașului Mioveni, iar deputatul Simona Bucura-Oprescu a fost reconfirmată în funcția de secretar executiv al PSD Argeș.

“În urmă cu doi ani, când dumneavoastră m-ați ales președinte al PSD Argeș, am spus: “Programul meu este VICTORIA și trebuie să avem aceste cuvinte în suflet și în minte!”. Și, împreună, am adus VICTORIA! Am câștigat alegerile locale și parlamentare cu procente care s-au apropiat de 50%. Meritul este al echipei, al tuturor celor care au avut încredere în PSD şi în ceea ce propune PSD. Echipa este puternică pentru că este formată din oameni puternici! Judeţul Argeş a fost, este şi va fi judeţ condus de PSD, pentru că am demonstrat seriozitate în tot ce am făcut, pentru că am ştiut să alegem cele mai bune soluţii şi pentru că împreună avem obligaţia să mulţumim cetăţenii judeţului Argeş.” – Ion Mînzînă, președinte PSD Argeș.

CITEȘTE ȘI: ACUM! PSD ARGEȘ ȘI-A ALES NOUA CONDUCERE!

“Îi mulțumesc domnului Marcel Ciolacu care m-a susținut necontenit și necondiționat și care ajută Argeșul, ajută Piteștiul. Vă rog, domnule președinte, să faceți rotativa la guvernare, pentru că România va arăta altfel cu dumneavoastră ca prim-ministru, iar noi vom avea garanția unui 2024 gestionat corect. Îmi doresc ca la sfârșitul anului viitor președintele meu, președintele PSD să fie președintele tuturor românilor, pentru că am așteptat prea mult timp un om serios și este un moment pe care nu trebuie să îl ratăm!” – Cristian Gentea, prim-vicepreședinte PSD Argeș.

“Astăzi este cel mai important eveniment în ultimii 3 ani pentru PSD Argeș. Este cel mai important eveniment. Vorbesc acum despre noi, despre România de la Argeș și tot ce am realizat împreună. Tot ce am făcut, am făcut pentru oameni, iar oamenii au încredere în noi. Suntem partidul în care argeșenii cred, suntem cei care putem câștiga alegerile din 2024 cu o singură condiție: să fim uniți, toți pentru unul și unul pentru toți! Avem cu ce să ne mândrim, avem cu ce să mergem în fața oamenilor în 2024! Dau exemplu Spitalul de la Mioveni, drumurile județene reabilitate, lucrările de investiții în toate localitățile din județ! De asemenea, consider că este momentul ca și România să aibă un președinte de la PSD! Numai în echipă putem câștiga și duce Argeșul pe primul loc!” – Ion Georgescu, prim-vicepreședinte PSD Argeș.

“De ce facem politică noi toți și fiecare dintre noi? Facem politică deoarece credem în puterea lui “împreună”! Facem politică fiindcă suntem în România de la Argeș care a dat primele două caspitale ale Țării Românești, unde avem primul document scris în limba română, unde avem o prețioasă lecție de demnitate dată de partizanii din munți, unde la Dacia, la Mioveni, în Argeș se produce 25% din exportul României! Politica, dincolo de ce se spune, este o meserie frumoasă, o meserie prin care poți schimba viața, prin care poți face bine multor oameni.
Aici, la Argeș, am făcut echipă împreună. La alegerile din 2020, PSD Argeș a obținut cele mai multe voturi din România. Iar rugăminte pe care am este să continuăm să muncim pentru Argeș, dar să înțelegem în același timp că tot ceea ce facem este pentru România. Trebuie să continuăm să muncim împreună, să menținem încrederea argeșenilor. Ne dorim ca Argeșul să fie tratat cu respectul pe care îl merită și să aibă finanțare în raport cu ceea ce reprezintă pentru România. Dacă avem o atitudine de înfrânți, și viitorul nostru va fi înfrânt. Îmi doresc ca împreună să avem o atitudine de învingători și împreună să luptăm pentru viața și bunăstarea românilor și să ducem Argeșul pe primul loc așa cum am făcut-o și până acum!”– Simona Bucura-Oprescu, secretar executiv PSD Argeș.

“Ne întâlnim astăzi după două runde de alegeri, pregătind anul electoral 2024 și o spun cu mândrie: la Argeș este o organizație de excelență! Nu pot să fiu decât mândru ca președinte de partid când constați că ai creat premisele unei construcții normale și autentice în interiorul partidului. Vreau împreună cu dvs să le mulțumim celor care au realizat acest lucru: domnului președinte Ion Mînzînă, doamnei deputat Simona Bucura-Oprescu, domnului primar Cristian Gentea, domnului primar Ion Georgescu. Ei sunt echipa câștigătoare și știu din sport că echipa câștigătoare nu se schimbă, ci se întărește! Ei sunt oamenii care au construit această organizație de invidiat! Felicit Organizația PSD Argeș pentru rezultatele de excepție pe care le-a avut până acum și pe care le are în continuare! Felicit încă o dată echipa aleasă de conducere a PSD Argeș și îi urez succes continuare!” – Marcel Ciolacu, președinte PSD. În atașament vă transmitem și componența Biroului Județean al PSD Argeș rezultată în urma votului de astăzi.

De asemenea, Conferința Județeană a fost și în transmisiune directă și poate fi urmărită pe pagina de Facebook a PSD Argeș accesând link-ul https://www.facebook.com/watch/live/?ref=watch_permalink&v=686273169915105

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv. Powered by VA Labs, Hosted by VA Host.