Un copil de un an și opt luni a fost grav rănit pe Transfăgărășan în timp ce se afla în vizită cu părinții. Într-un moment de neatenție, micuțul a căzut, s-a lovit la cap și și-a pierdut cunoștința. Imediat, au intervenit salvamontiștii care l-au preluat pe copil și ajutat până la sosirea ambulanței. Copilul a fost transportat de urgență la spital.
„Ieri, în timp ce se afla în tranzit pe Transfăgărășan, copilul de numai 1 an și 8 luni al unei familii din Bacău s-a lovit la cap, cu pierdere a coștienței. Până la sosirea echipajului medical de la Serviciul de Ambulanță Județean Argeș, copilul a fost asistat permanent de salvatorii montani aflați în serviciu de permanență la Baza Salvamont Argeș Cota 2000 Transfăgărășan.
Colegii noștri au monitorizat permanent starea copilului și l-au predat în stare stabilă către echipajul medical. Aveți încredere în noi! Suntem prietenii dumneavoastră de pe cărările de munte.”, transmite Salvamont Argeș.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp