Copilăria este o perioadă magică a vieții, plină de bucurie, inocență și imaginație. Unul dintre cele mai frumoase lucruri din copilărie sunt jocurile. Fie că sunt simple sau complexe, au făcut și încă mai fac parte integrantă din viața fiecărui copil.
CITEȘTE ȘI: SANCȚIUNI NOI PENTRU FOTBALIȘTI! LA CE VA FI FOLOSIT CARTONAȘUL ALBASTRU?
Jocurile copilăriei noastre aveau un farmec aparte. Ne uneau la modul cel mai pur, trezeau în noi spiritul de echipă, dar și competiția, ne puneau mintea la contribuție să facem strategii, râdeam și sufeream în aceeași zi pentru victorii și înfrângeri. Timpul trecea de parcă cineva îl dădea intenționat pe repede-înainte. Doar că, acum, tot mai mulți părinți se vaită că odraslele lor petrec foarte multe ore în fața micilor ecrane, însă nci unul nu face ceva pentru a pune capăt acestei situații. Este drept că majoritatea temelor au legătură cu tehnologia, pentru că totul este digitalizat, însă, în afara „orelor de program”, fiecare dintre noi am putea petrece timpul liber în natură. Cei mai mulți dintre noi, cei trecuți de 40 de ani, își amintesc cu drag de zilele în care ne jucam în fața blocului, la bunici sau la școală cu prietenii, fără griji sau stresul vieții de adult.
Există o mulțime de jocuri care au marcat generații întregi de copii. Sunt jocuri despre care copiii sau nepoții noștri au auzit doar povestindu-se. Hai să începem această călătorie plină de amintiri! Copilăria fără internet!
Probabil cel mai popular joc din toate timpurile, De-a v-ați ascunselea nu se demodează niciodată. Adrenalina căutării unui loc bun de a te piti și teama de a fi descoperit sunt la fel de palpitante la orice vârstă. Acest joc ne învăța strategic să găsim rapid cea mai bună ascunzătoare și să fim foarte atenți la cel care număra pentru a nu fi prinși primii.
În parcuri, în curtea şcolii, pe terenul de sport sau lângă bloc, două grupuri de copii strigau cât îi ţineau plămânii, ţinându-se strâns de mâini, în două rânduri paralele: „Ţară, ţară, vrem ostaşi!”. Fiecare echipă alegea un concurent din linia adversă, care trebuia să fie atât de puternic încât, în fugă, să desprindă mâinile verigilor slabe din rândul lor. Dacă reuşea să treacă „hotarele” ţării vecine, lua un partener în echipa sa, dacă nu, era „câştigat” de adversari.
Pentru elastic, era nevoie de trei persoane. Doi dintre copii erau stâlpi, iar al treilea trebuia să execute, în zece moduri diferite, sărituri fără greşeli. Din interior în exterior, cu elasticul depărtat, apoi apropiat, aproape oricine ştia regulile jocului. Când ghinionul făcea ca jocul să se desfăşoare numai în două persoane, copiii găseau soluţii. Copilul-stâlp care lipsea putea fi înlocuit de un scaun. Ca şi jocurile de pe calculatoare, Elasticul avea anumite etape. Se începea de la nivelul gleznelor, ca mai apoi să se treacă la nivelul următor, cu aceleaşi sărituri executate în timp ce elasticul le ajungea la nivelul genunchilor, al şoldurilor şi chiar al taliei.
Se stabilea un spațiu din care ulterior jucătorii nu aveau voie să iasă. Toți copiii se puneau într-un cerc, iar unul dintre ei era ales Baba oarba. Era legat la ochi cu o eșarfă și trebuia să îi prindă pe ceilalți. Atunci când ghicea cine este copilul pe care l-a prins, acela devenea noua Baba oarba și era legat la ochi.
Un joc amuzant, care punea la contribuție imaginația și talentele actoricești. Un jucător era “sculptorul”, iar restul “statuile”. Sculptorul modela statuile în diferite poziții, iar acestea trebuia să rămână perfect nemișcate, ca niște statui, până când sculptorul se întorcea să le verifice. Dacă o statuie se mișca, ieșea din joc. Câștiga ultima persoană rămasă nemișcată.
Un joc care antrena memoria și expresivitatea. Jucătorii scriau pe bilețele diverse acțiuni, meserii sau obiecte și le puneau într-o pălărie. Pe rând, fiecare jucător trăgea un bilet și trebuia să interpreteze prin gesturi și mimă ceea ce era scris pe bilețel, iar restul trebuia să ghicească. Cine ghicea primul acțiunea primea câte un punct. Câștiga jucătorul cu cele mai multe puncte.
Un mod amuzant de a testa cât de bine reținem și reproducem informația auzită. Jucătorii stăteau în șir și primul șoptea un cuvânt la urechea următorului. Acesta transmitea mai departe celuilalt jucător și tot așa până la ultimul. Apoi, ultimul jucător spunea cu voce tare cuvântul auzit. De cele mai multe ori, din cauza distorsiunilor, cuvântul final diferea complet de cel inițial, stârnind amuzamentul.
Jocul clasic al săriturii peste șotron desenat pe asfalt era îndrăgit de generații întregi. Simplu și captivant, provoca la sărituri cât mai acrobatice și calcularea precisă a pașilor. Mulți copii își petreceau ceasuri întregi sărind șotron și improvizând tot felul de variante – pe un picior, cu ochii închiși, combinat cu aruncatul unei pietre etc.
Acestea sunt doar câteva dintre jocurile care ne amintesc de vremuri mai simple, când ne distram cu orice și bucuria venea din lucrurile mărunte. Chiar dacă acum suntem adulți, amintirea lor încă ne aduce zâmbetul pe buze.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
