ULTIMĂ
ORĂ

Cortegiul lui Ion Iliescu a ajuns Palatul Cotroceni! Când îi pot aduce oamenii un ultim omagiu! Reguli stricte!

Cortegiul lui Ion Iliescu a ajuns Palatul Cotroceni! Când îi pot aduce oamenii un ultim omagiu! Reguli stricte!

România se desparte de primul său președinte postdecembrist. Ion Iliescu, figură marcantă a vieții politice din ultimele decenii, a murit ieri, la ora 15:55, la Spitalul SRI „Agrippa Ionescu”, unde era internat din 9 iunie cu probleme respiratorii. În urma investigațiilor medicale, fostul șef de stat a fost diagnosticat cu cancer pulmonar. După 57 de zile de spitalizare, Ion Iliescu s-a stins din viață la vârsta de 95 de ani.

CITEȘTE ȘI: Vești bune pentru șoferi! Cum vor putea face ITP-ul gratuit? 

Născut la 3 martie 1930, în Oltenița, județul Călărași, Ion Iliescu a condus România în cele mai tulburi momente ale tranziției post-comuniste. El a fost ales președinte în mai 1990, obținând un scor istoric – peste 85% din voturi – și a mai câștigat două mandate, în 1992 și în 2000, conducând țara timp de aproape 11 ani.

Pentru prima dată în istoria recentă a României, un fost președinte beneficiază de funeralii de stat. Ziua de 7 august a fost decretată zi de doliu național. Ceremonia funerară este organizată de Guvern, iar astăzi, la ora 8:30, cortegiul funerar a pornit de la Spitalul SRI „Agrippa Ionescu” către Palatul Cotroceni.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului președinte a ajuns la Palatul Cotroceni la ora 9:00, pe Poarta Marinescu, și a fost depus în Sala Unirii. La ora 9:30 s-a încheiat momentul religios, iar printre oficialii prezenți s-au numărat premierul Ilie Bolojan, ministrul de Interne Cătălin Predoiu, ministrul Sănătății Alexandru Rogobete, dar și fostul premier Victor Ponta și Mădălin Voicu. De asemenea, în aceste momente îi aduc un ultim omagiu fostul președinte Traian Băsescu dar și Sorin Grindeanu și Marcel Ciolacu.  De asemenea, fostul președinte Emil Constantinescu a venit să-și ia rămas-bun de la fostul său rival politic.

Începând cu ora 13:00, publicul larg este invitat să-i aducă un ultim omagiu lui Ion Iliescu. Mâine, 7 august, va avea loc înmormântarea la Cimitirul Militar Ghencea III.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.