Crimă înfiorătoare: Femeie gravidă, omorâtă pe stradă de iubit!
O tânără de 22 de ani din Boldești-Scăeni, județul Prahova, însărcinată în două luni, a fost ucisă de concubinul său, în vârstă de 37 de ani, după ce a refuzat să se despartă de el. Crima s-a petrecut în prezența celor doi copii ai victimei și a mamei acesteia. Agresorul a fost reținut de poliție pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru omor săvârșit asupra unui membru de familie.
CITEȘTE ȘI: Permisul suspendat, mai ușor de recuperat – ce trebuie să faci? Parlamentul a decis!
Imaginile surprinse de camerele de supraveghere arată cum bărbatul a atacat-o pe tânără cu un topor. După prima lovitură, victima a căzut la pământ, însă agresorul a continuat să o lovească de mai multe ori înainte de a abandona arma și a părăsi locul incidentului. „Poliţiştii au reuşit identificarea şi depistarea acestuia la scurt timp ca fiind un bărbat de 37 de ani din oraşul Boldești-Scăeni care se află la acest moment în custodia poliţiei”, a declarat Maria Magdalena Rădulescu, purtător de cuvânt al IPJ Prahova.
Victima, mamă a doi copii și însărcinată, a fost atacată după ce a decis să se despartă de concubinul său și să se mute la părinți. Mama tinerei a povestit că agresorul a urmărit-o pe fiica sa pe tot parcursul zilei, încercând să o convingă să nu plece. „Fata tot zicea într-una ‘nu mai vin, nu mai vin, lasă-mă în pace că eu stau la mama, stau lângă copii’. Ne-a lăsat la magazin şi a intrat într-o curte la un vecin, a luat un topor mare şi ea când l-a văzut zice ‘ce o face ăsta cu toporul, nu cumva ne omoară?’”, a relatat mama victimei.
Obsesia bărbatului față de tânăra femeie era cunoscută, iar el recurgea frecvent la violență pentru a o determina să revină asupra deciziei sale. „În Boldeşti, şi cu ăia, acolo la el, şi pe ăia i-a bătut, şi pe ăia i-a omorât, a spart maşini pentru ea să vină acasă”, a adăugat mama victimei. Locuitorii din zonă au confirmat că bărbatul obișnuia să folosească forța pentru a-și rezolva conflictele, însă crima a șocat profund comunitatea. „E foarte dureros. Au rămas copii pe drumuri. Crede-mă că ne aşteptam. Ziceam că femeia o să moară din mâinile la omul ăla”, au declarat vecinii.
Se pare că victima a reclamat anterior comportamentul agresiv al concubinului la poliție, iar pe numele acestuia au fost emise mai multe ordine de protecție. Cu toate acestea, măsurile legale nu au fost suficiente pentru a preveni tragedia. „Mereu îi făceau foi de alea, dar degeaba, nu te înţelegeai”, a mai spus mama tinerei.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru omor săvârșit asupra unui membru de familie. Urmează ca acesta să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Acest caz tragic scoate în evidență dificultățile cu care se confruntă autoritățile în protejarea femeilor victime ale violenței domestice, fiind înregistrat la doar două săptămâni după ce o altă tânără însărcinată, Teodora, în vârstă de 23 de ani, a fost împușcată mortal de fostul iubit într-un cartier rezidențial de la marginea Bucureștiului. Tragedia din Cosmopolis a declanșat proteste masive împotriva violenței asupra femeilor, la care au participat mii de persoane.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp