prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Crimă teribilă! Și-a omorât soția cu fiul în casă!

O crimă îngrozitoare a zguduit o comunitate întreagă după ce un bărbat și-a înjunghiat soția iar mai apoi și-a sunat fiul de numai 14 ani să îl anunțe. Copilul este cel care a alertat autoritățile și a stat în casă, cu tatăl său criminal, până la sosirea echipajelor de intervenție.

„Erau o familie retrasă, liniştită şi aparent fericită. Cei trei se mutaseră de un an în casa din oraşul Pantelimon. Nu erau cunoscuţi drept scandalagii. Nu ajunseseră nici cu vreun conflict la poliţie. Până ieri, când s-a dezlănţuit iadul.”, au povestit vecinii îngroziți.

La audieri, bărbatul le-a spus poliţiştilor că s-a enervat la culme,după ce soția i-a dat muzica mai încet, a luat un cuţit şi a înjunghiat-o de trei ori în zona pieptului, iar ulterior l-a anunţat pe băiat care a şi sunat la 112.  Din nefericire, medicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic, au constatat decesul.

„La fața locului s-a deplasat și un echipaj medical, care a efectuat manevre de resuscitare, însă în cauză, a fost declarat decesul victimei. Femeia avea doar 49 de ani. Soţul ei, un bărbat de 53 de ani, n-a încercat să fugă. A aşteptat alături de copil sosirea poliţiştilor şi apoi s-a predat. La locul crimei, oamenii legii au găsit mai multe sticle de alcool goale.”, precizează IPJ Ilfov.

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs