Cross inedit la Mioveni!
De Zilele Orașului Mioveni, indiferent de vârstă sau de aptitudinile sportive, invităm cetățenii la un cross inedit, care se va încheia într-o „luptă” generală cu pudră colorată, pe vibrații electrizante de muzică electronică!
Această experiență unică, care îmbină sportul cu distracția, va începe duminică, 30 iunie, de la ora 09.00, pe platoul din Centrul Civic. Organizatorii evenimentului sunt Colibasi AS, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Argeș, Primăria Mioveni, în parteneriat cu Centrul Cultural Mioveni.
Pentru cei mici, Primăria Orașului Mioveni și Asociația Sportivă Colibași vor pregăti un traseu special întrecerilor cu mașinuțele personale, pe strada Radu cel Frumos.
Pentru ceilalți participanți, cursa de alergare se va ține pe un traseu necronometrat de 2,5 km, cu începere din Platoul Casei de Cultură, Str. Unirii, via Str. 7 Septembrie 1485, 1 Mai, Buceag, Petre Zugravu, cu punctul de finish pe str. Tudor Mușatescu.
După terminarea cursei, organizatorii vă invită la o luptă generală de pudră colorată, pe ritmuri de muzică, bucurie și superdistracție.
Atenție, participarea este limitată la maximum 500 de persoane! Pentru înscrieri sau alte informații accesați www.cursaMioveniului.ro.
Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.