prima-proinstal
Obiectiv de Argeș

Cum a ajuns rulota peste BMW! Precizări oficiale!

Două persoane au avut nevoie de îngrijri medicale după ce au fost implicate într-un accident în localitatea Dragoslavele. Din primele informații, se pare că o rulotă a căzut pe autoturismul de lux după ce nu ar fi fost asigurată corect pe platformă, iar în urma evenimentului, șoferița, o tânără de 23 ani, și pasagerul BMW-ului au suferit un atac de panică. Aceștia au fost preluați de un echipaj SMURD care le-a acordat primele îngrijri medicale. Din fericire, nu a fost nevoie de transportul la spital.

CITEȘTE ȘI: VIDEO. SUTE DE MUNCITORI ȘI 300 DE UTILAJE PE DRUMUL EXPRES PITEȘTI – CRAIOVA! INCREDIBIL CÂT DE REPEDE AVANSEAZĂ LUCRĂRILE!

La fața locului au intervenit pompierii pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor. De asemenea, oamenii legii s-au deplasat pentru demararea cercetărilor în urma cărora vor fi stabilite cauzele exacte ale accidentului.

„Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung, s-a stabilit că un bărbat de 44 de ani, din Dragoslavele, care conducea un autoturism cu care tracta o semiremorca tip platformă, pe care transporta o rulotă, circulând pe DN 73, pe raza localității de domiciliu, din direcția Brasov spre Pitești, în curbă ușoară la stânga, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, semiremorca platformă s-a separat de autovehiculul trăgător, pătrunzând pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autovehicul care circula din sens opus, condus de o tânăra de 23 de ani, din Buzău.

În urma evenimentului rutier, pasagerul dreapta față, tânăr de 23 de ani, din Valea Mare Pravăț,  a suferit leziuni. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc” potrivit IPJ Argeș.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs