Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului
O fetiță de numai opt luni a fost la un pas să își pairdă viață după ce preotul a stropit-o cu diluant acid în timpul botezului. În timpul ritualului, preotul care a oficiat ceremonia nu și-a dat seama că în apa sfințită era și subtanța toxică, iar acesta a stropit-o pe creștetul capului, cât și pe gât.
Din fericire, cea mai mare parte din cantitatea de acid a căzut pe mâinile nașului, unde se afla micuța, iar astfel a oprit totul și au mers la spital. De asemenea, fetița a primit primele îngrijri medicale, iar după examinare s-a stabilit că este în afara oricărui pericol și a fost externată.
CITEȘTE ȘI: DESCOPERIRE MACABRĂ! BEBELUȘ GĂSIT MORT ÎNTR-O PUNGĂ, LA GROAPA DE GUNOI!
Se pare că preotul foarte în vârstă care urma să oficieze slujba botezului a rugat un băiețel să găsească și să îi aducă sticla în care se afla apa sfințită, în baia bisericii. Din păcate, copilul a încurcat sticla cu apă cu una cu acid, în care se mai afla doar puțin lichid. Crezând că este apă, băiețelul a umplut recipientul fără să îl golească mai întâi, pentru a-l aduce la cristelniță. Părinții fetiței au decis să nu depună plângere în urma acestui incident, potrivit leggo.it.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp