ULTIMĂ
ORĂ

CUTREMUR în EDUCAȚIE! Toți DIRECTORII de ȘCOLI sunt VIZAȚI de noile REGILI stricte: CE nu MAI au VOIE să facă cu BANII și CINE riscă SANCȚIUNI dure

Ministerul Educației a pus în consultare publică un proiect de modificare a Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP), care introduce noi obligații pentru directorii de școli. Aceștia vor avea responsabilități sporite în administrarea bugetelor, gestionarea angajaților și efectuarea raportărilor financiare către autorități.

Conform noilor propuneri, consiliile de administrație ale unităților de învățământ vor avea restricții clare privind aprobarea cheltuielilor. Mai exact, acestea nu vor mai putea valida măsuri cu impact financiar dacă nu există fonduri prevăzute în bugetul deja aprobat.

Modificarea propusă la articolul 19 din ROFUIP prevede clar: „Consiliul de administrație poate decide aprobarea unor acțiuni sau măsuri cu caracter financiar ori bugetar doar cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate”.

Noi atribuții pentru directorii de școli

Directorii, în rolul lor de ordonatori de credite, vor trebui să gestioneze fondurile publice cu o rigoare mai mare. Printre noile sarcini menționate în proiectul Ministerului Educației se numără:

  • prezentarea propunerilor de buget și a rapoartelor de execuție către consiliul de administrație;
  • utilizarea banilor exclusiv în limitele și pentru destinațiile stabilite prin buget;
  • asumarea răspunderii pentru angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor instituției;
  • organizarea și actualizarea permanentă a evidențelor contabile;
  • efectuarea raportărilor către autoritățile fiscale și instituțiile teritoriale de muncă;
  • corelarea permanentă a datelor contabile cu sumele declarate oficial.

În ceea ce privește resursele umane, managerii instituțiilor de învățământ vor fi obligați să mențină contractele individuale de muncă actualizate la zi, ori de câte ori apar modificări ale clauzelor. De asemenea, aceștia trebuie să desemneze, prin decizie scrisă, persoanele care se ocupă de introducerea datelor în sistemul REGES-online și să verifice acuratețea informațiilor din aplicația de salarizare EDUSAL.

O altă prevedere importantă vizează asistența juridică a școlii. Directorii riscă sancțiuni disciplinare dacă nu se asigură că unitatea de învățământ este reprezentată și apărată corespunzător în toate procesele juridice în care instituția este implicată.

Proiectul legislativ se află în prezent în etapa de consultare publică, astfel că prevederile sale pot suferi ajustări înainte de a fi adoptate în formă finală.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.