
CUTREMURĂTOR! Barman MĂCELĂRIT în fața localului! „A STAT LA PÂNDĂ”! Detalii care îți taie respirația!
O crimă violentă a avut loc în Italia, unde un barman a fost înjunghiat mortal de un cetățean moldovean, chiar în fața localului unde lucra. Agresorul a recurs la acest gest extrem drept răzbunare, după ce fusese evacuat din restaurant în urmă cu câteva luni din cauza unui comportament scandalos. Arma folosită, un cuțit, a fost găsită ulterior de carabinieri într-un tomberon.
Camerele de supraveghere de la terasa Bellavista din Sarezzo au surprins momentul în care agresorul, identificat drept Artenie Pirău, un moldovean în vârstă de 32 de ani, își pândea victima. Acesta a așteptat mai mult timp, fumând și folosind telefonul mobil, până la apariția barmanului. Imediat după ora închiderii, Andrei Zakabluk, un italian de origine ucraineană de 55 de ani, a fost atacat prin surprindere, prăbușindu-se sub privirile martorilor.
„L-a așteptat pe soțul meu mai mult de o oră, stând așezat acolo. Pe lângă că l-a înjunghiat, pe la spate, a venit aici cu o canistră. Gaz, benzină, nu știu ce era acolo. A făcut o gaură și a aruncat peste tot”, a declarat Elena Alokhina, soția victimei.
După comiterea faptei, atacatorul a aruncat arma albă într-un coș de gunoi din apropiere. Intenția sa de a incendia localul a fost oprită de strigătele disperate ale soției victimei, moment în care agresorul s-a speriat. Acesta și-a recuperat în grabă telefonul uitat pe masă și a fugit de la fața locului.
Soția bărbatului ucis consideră că totul a fost premeditat. „Ce vrei să demonstrezi dacă omori pe cineva? Apoi se duce și se predă, sperând că legea va fi mai blândă. O persoană care s-a pregătit de mult pentru asta. Avea cuțitul cu el, canistra aceea cu benzină. Era gata, era pregătit. Un om care a venit aici pentru a ucide”, a mai adăugat aceasta.
Deși anchetatorii nu au stabilit cu certitudine motivul, principala ipoteză este răzbunarea. Moldoveanul fusese dat afară din bar în urmă cu câteva luni din cauza unui scandal, un incident care a degenerat la acea vreme într-o altercație ce a implicat focuri de armă.
Elena Alokhina a rememorat incidentul anterior: „Cu câteva luni în urmă, 5-6 luni, la ora de închidere, erau cinci contra unu. A venit cu prietenii săi, au început să țipe. Soțul meu i-a cerut cu amabilitate să iasă pentru că localul se închidea. Au ieșit afară și au continuat să vorbească. Apoi s-au auzit împușcături. Și știu că a fost reținut de carabinieri”.
Victima a fost transportată de urgență la spital în stare critică, având două plăgi grave la picior. Una dintre lovituri i-a secționat artera femurală, provocându-i decesul. La câteva ore după atac, autorul crimei s-a predat poliției. Acesta se află în arest preventiv și va fi cercetat pentru omor calificat.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
