ULTIMĂ
ORĂ

Dacia dă lovitura! Mașina românilor împinge Renault Group la recorduri istorice de vânzări!

Dacia dă lovitura! Mașina românilor împinge Renault Group la recorduri istorice de vânzări!

Renault Group a publicat cele mai recente rezultate financiare, care confirmă o evoluție solidă pentru companie. În primele nouă luni ale anului 2025, cifra de afaceri a crescut cu 3,7% față de aceeași perioadă din 2024, ajungând la 39,1 miliarde de euro. Trimestrul al treilea a adus, de asemenea, o performanță remarcabilă: 11,4 miliarde de euro, în creștere cu 6,8% față de anul anterior.

CITEȘTE ȘI: Prefectul Ioana Făcăleață a anunțat acum! Ce se întâmplă cu golirea barajului Vidraru?

Dacia, liderul creșterii

Marca Dacia continuă să fie principalul motor al succesului Renault Group, cu 521.387 de vehicule vândute la nivel global în primele nouă luni din 2025, o creștere de 4,1%. În ciuda majorării volumului de vânzări (+5,3%), Dacia își păstrează locul 9 în Europa, însă urcă o poziție în clasamentul vânzărilor către persoane fizice, segmentul său-țintă, ajungând pe locul al doilea.

Creșteri importante au fost înregistrate pe mai multe piețe europene, în special în Germania (+23,6%), Spania (+19,3%) și Belgia–Luxemburg (+37,5%). Un rol esențial în această performanță l-a avut Dacia Bigster, al doilea cel mai vândut SUV din segmentul C în trimestrul al treilea, cu o cotă de piață de 22,35%. În același timp, Dacia Sandero își consolidează poziția de cea mai vândută mașină din Europa, pe toate canalele de distribuție.

Tranziția către propulsia electrică continuă să fie o prioritate: 20,9% dintre mașinile Dacia vândute în trimestrul al treilea au fost electrificate, în creștere cu 9,1 puncte procentuale față de aceeași perioadă din 2024. De la începutul anului, vânzările de modele hibride Dacia au urcat cu 170%.

Performanțele Renault și Alpine

Marca Renault a vândut 1.169.806 vehicule la nivel mondial în primele nouă luni din 2025, o creștere de 3,8% comparativ cu anul precedent. În Europa, Renault a înregistrat a doua cea mai mare creștere dintre primele 15 mărci auto, +7,5%. Printre factorii care au contribuit la acest rezultat se numără lansarea noilor modele Boreal și Kardian în America Latină și debutul Grand Koleos în Coreea de Sud. De asemenea, vehiculele electrice au reprezentat 60% din vânzările totale ale mărcii.

Brandul Alpine a înregistrat o evoluție spectaculoasă, cu o dublare a vânzărilor față de 2024, atingând 7.394 de unități livrate. În perioada următoare, compania va deschide precomenzile pentru A390, un nou model sport fastback 100% electric, în timp ce A110 își menține dinamica pozitivă și popularitatea printre pasionații de performanță auto.

Dacia dă lovitura! Mașina românilor împinge Renault Group la recorduri istorice de vânzări!

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.