ULTIMĂ
ORĂ

Dan Diaconescu în Argeș: „Vreau să obținem peste 10 la sută la europarlamentare!”

dd mobilCu vreo o oră și jumătate întârziere din cauza programului extrem de încărcat și al turului de forță la care s-a angajat în această campanie electorală pentru alegerile europarlamentare, Dan Diaconescu, fondatorul PP-DD, a efectuat, duminică, o vizită în județul Argeș. „DD-mobilul” în care se afla controversatul politician a fost întâmpinat în zona centrală a Piteștiului de 150 de persoane, simpatizanți, membri de partid și din conducerea județeană a PP-DD Argeș, în frunte cu deputatul Mihai Deaconu. Diaconescu a fost însoțit de Simona Man, președintele PP-DD, dar și de alți lideri din conducerea centrală. În Argeș, Dan Diaconescu a mai oprit în comuna Mărăcineni și în municipiul Câmpulung, după care s-a îndreptat înspre județul Brașov. Fondatorul PP-DD, jurnalistul Dan Diaconescu, se află, din 25 aprilie, într-un turneu electoral prin toată țara, cu ocazia începrii campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare din 25 mai. În cadrul unei conferințe de presă desfășurate în sala de consiliu a Primăriei Mărăcineni, Dan Diaconescu a declarat că țintește, la nivel național, la un scor de cel puțin 10 la sută la aceste alegeri europene. În ceea ce privește Argeșul, el se așteaptă ca organizația județeană a PP-DD să nu slăbească pasul și să își consolideze, dacă nu chiar să depășească, rezultatele de la alegerile parlamentare din 2012. 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.