Decizie de ultim moment! Cine primește vouchere sociale și când vor fi acordate?
Persoanele defavorizate vor primi în continuare tichete sociale pentru alimente și mese calde, în valoare totală de 250 de lei, până la finalul acestui an, anunță ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru.
CITEȘTE ȘI: Premieră pe A1 Pitești-Sibiu! Așa ceva nu s-a mai întâmplat pe nicio autostradă din România!
Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență care prevede acordarea acestui sprijin în două tranșe a câte 125 de lei fiecare, prin Programul „Sprijin pentru România”. Măsura face parte dintr-un pachet de modificări legislative ce vizează domeniul social și gestionarea fondurilor europene nerambursabile.
Potrivit ministrului Dragoș Pîslaru, în 2025, numărul estimat al beneficiarilor acestor tichete sociale va fi de 1.623.336 persoane, iar bugetul alocat pentru alimentarea cardurilor este de 372 de milioane de lei.
Sprijinul se adresează pensionarilor cu vârsta de minimum 65 de ani care primesc indemnizație socială, copiilor și adulților cu grad de handicap grav, accentuat sau mediu, a căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.000 de lei, precum și familiilor și persoanelor singure care beneficiază de venitul minim de incluziune (313 lei pe lună pentru fiecare membru de familie și 456 lei pentru persoanele singure de cel puțin 65 de ani).
Finanțarea provine din bugetul de stat și fonduri europene nerambursabile, prin Programul Incluziune și Demnitate Socială (POIDS).
Tot prin această ordonanță, Guvernul a majorat și bugetul destinat elevilor defavorizați din învățământul preuniversitar de stat, având în vedere creșterea semnificativă a numărului de beneficiari, care a depășit 674.000 în anul școlar 2024–2025.
Elevii vor primi un sprijin anual de 500 de lei sub formă de tichete sociale, finanțate din fonduri externe nerambursabile, în cadrul Priorității 10 – Incluziune socială, din Programul POIDS.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp