ULTIMĂ
ORĂ

Decizie de ultimă oră! Cum se reîntorc elevii din Argeș la școală?

Întrunit în ședință, CJSU Argeș a decis ca școala să înceapă săptămâna aceasta în scenariul galben în 37 de localități, respectiv online, urmând ca de luni, copiii să vină fizic la școală. Decizia a fost luată în urma consultărilor pe care prefectul de Argeș, Emilia Mateescu le-a avut cu Inspectoratul Școlar Județean Argeș, DSP Argeș și ISU Argeș, dar și în urma recomandărilor făcute de consiliile de administrației ale fiecări școli.

„Sunt 37 de localități în care incidenta este peste 1 la mia de locuitori. Acolo, clasele 5, 6, 7, 9, 10 si 11 intra in online până vineri. Vineri va fi o altă sedinta a CJSU in care se vor stabili scenariile aplicabile de luni, 10 mai. Ca si pana acum, gradinitele, ciclul primar și anii terminali invata in scenariul verde, indiferent de rata de incidența a localității” a declarat subprefectul Emanuel Soare.

Lista cu fiecare unitate școlară poate fi consultată aici

Argeșul- nivel scăzut de infectări

Rata de infectare la nivelul județului Argeș este relativ scăzută, ieri înregistrându-se o incidență de 1.26 la mia de locuitori. Numai două localități din județ se mai confruntă cu un număr mare de îmbolnăviri, înregistrând o rată de incidență mai mare de 4/1000 locuitori. Este vorba de Morărești (4.64) și Valea Iașului (4.01), iar în restul județului nicio localitate nu mai depășește incidența de 3/1000 locuitori.

De asemenea și în Pitești a scăzut simțitor rata de infectare, în acest moment rata de incidență fiind 1.63/ 1000 locuitori. Având în vedere aceste aspecte, cel mai probabil, mâine copiii se vor întoarce la școală în bănci.

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by
ns.fm