
Marius Șumudică a oferit o perspectivă rezervată cu privire la șansele pe care echipa națională a României, condusă de Mircea Lucescu, le are în confruntarea împotriva Turciei. Antrenorul român, care cunoaște în detaliu fotbalul din țara vecină, consideră că „tricolorii” pornesc cu a doua șansă în acest duel decisiv.
CITEȘTE ȘI: Ultimă oră! Șef NOU la IPJ Argeș! Cine va prelua conducerea?
Într-o intervenție pentru Fanatik, Șumudică a subliniat presiunea imensă care va fi exercitată de fanii turci pe stadionul lui Beșiktaș. „N-avem nicio șansă. Ce să spun. De fiecare dată spun și eu așa. Că de fiecare dată când spune Șumudică ceva se întâmplă invers. E clar că plecăm cu șansa a doua, fără nicio discuție. Nu e vorba doar de ceea ce înseamnă Turcia la momentul de față și la nivelul unde joacă (…) Trebuie să fim realiști. Au ales un stadion cu acustică deosebită, cel al lui Beșiktaș. Și eu am jucat și de 5-6 ori acolo, ca antrenor al echipelor din Turcia. Va fi un vacarm”, a declarat tehnicianul.
Partida de la Istanbul are o miză uriașă pentru selecționata României, care vizează revenirea la un turneu final după o absență de aproape 30 de ani. Misiunea este însă complicată de valoarea individuală a adversarilor, lotul Turciei fiind estimat la peste 450 de milioane de euro, cu fotbaliști care evoluează la cluburi de top din Europa.
Pentru a ilustra rigoarea și nivelul de pregătire al adversarilor, Marius Șumudică a povestit o experiență personală din perioada pandemiei, când a stat în carantină alături de Zeki Celik, actualul fundaș al echipei AS Roma.
„Când a fost Coronavirs ne-am întors cu un avion privat și am stat 12 zile în carantină. Am stat într-un cămin cu el. Zi de zi, eu nu am văzut în viața mea, acest jucător făcea peste 1.000 de abdomene. Este un jucător extraordinar de profesionist. Nu întâmplător se află la Roma. Aici, el face banda dreaptă și joacă foarte sus, ca winger”, a rememorat antrenorul.
Șumudică anticipează un asalt ofensiv al Turciei încă din primele minute și sugerează că România ar trebui să mizeze pe o defensivă solidă și pe contraatacuri rapide. „M-aș fi închis, aș fi dus meciul cât mai mult în 0-0, apoi să profit pe spațiile lăsate de ei, având un Mihăilă jucător de viteză. Asta aș fi făcut, având în vedere potențialul lor în benzile laterale. Este foarte greu, unu la unu, să facem față”, a explicat acesta.
În ceea ce privește primul 11, deși consideră revenirea lui Ionuț Radu un punct forte, Șumudică și-a exprimat rezervele față de configurația liniei de mijloc. Acesta crede că echipa duce lipsă de un închizător autentic, în condițiile în care Răzvan Marin și Vlad Dragomir au un profil mai degrabă ofensiv: „Ar trebui să ai un număr 6 clasic. Niciunul nu e. Ambii sunt mai mult optari”.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
