DENIILE ÎN BISERICILE DIN MIOVENI – PROGRAMUL

În perioada Săptămânii Patimilor, cât şi în zilele de Paşti, bisericile ortodoxe din Mioveni îşi intensifică programul liturgic şi activităţile. Atât credincioşii din oraş, cât şi cei din zonele limitrofe au posibilitatea să participe la slujbele oficiate la catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” , dar şi la celelalte biserici din Mioveni.
Astfel, la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”Mioveni, la Biserica “Sfinţii Brâncoveni”Mioveni, la Biserica “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”Colibaşi, la Mănăstirea Făget şi la Biserica “Sfântul Ilie”, din cartierul Clucereasa, Deniile se oficiază de la ora 18:00.
La Biserica “Sfântul Gheorghe” Mioveni, la Biserica “Adormirii Maicii Domnului” Mioveni şi la Biserica “Sfântul Nicolae”, din cartierul Racovita, Deniile se oficiază de la ora 18:00, iar la la Biserica “ Sfinţii Trei Ierarhi” Mioveni , începând cu ora 20.00.
Slujba din noaptea Învierii va fi oficiată de la ora 23:30, în toate bisericile de pe raza oraşului!
De asemenea, în zona lăcaşelor de cult vor fi create o serie de dispozitive suplimentare încadrate cu efective ale Poliţiei Locale şi Poliţiei Române.
Poliţiştii vor asigura fluența traficului pietonal și rutier, vor lua măsuri de dirijare a traficului și de prevenire a blocării acestuia în zonele de dispunere, vor organiza modul de parcare în zona de responsabilitate și vor interveni în vederea aplanării situațiilor conflictuale care pot apărea

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.