Deputatul Cătălin Rădulescu se folosește de orice mijloace pentru a-și crea un avantaj la conferința județeană de alegeri a PSD Argeș de la sfârșitul lunii. Vă amintim că Rădulescu îl va avea de înfruntat pentru funcția de președinte pe actualul președinte interimar, senatorul Șerban Valeca. Culmea, după desele sale intervenții la centru, se pare că Rădulescu și-a făcut un aliat în persoana lui Narcis neaga, șeful CNADNR. Neaga, o figură controversată după dezastrul autostrăzii A1 pe tronsonul Sebeș-Deva, a declarat în cadrul vizitei sale de azi din Pitești că inițiativele lui Rădulescu sunt unice în țară- ridicându-i evident mingea la fileu deputatului. „Această preocupare n-am mai întâlnit-o nicăieri în țară. În comisia de transporturi din Camera Deputaților (n.r. din care face parte și Rădulescu) nu există partide, e o experiență să fi acolo.Eu nu sunt membru de partid, dar n-am mai întâlnit așa ceva”, a declarat păunescu, care a ținut să facă referire și la întâlnirea de la Valea cu pești, organizată de Rădulescu cu ceva timp în urmă pe tema Transfăgărășanului.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp