
DEZASTRU în EDUCAȚIE! Sindicatele solicită cadrelor didactice să NU PARTICIPE la simulările examenelor naționale!
Federațiile sindicale din sectorul educației le solicită cadrelor didactice să reziste presiunilor exercitate de autorități și să refuze semnarea documentelor necesare pentru participarea la simulările examenelor naționale.
Acțiunea vine în contextul unui referendum demarat încă din luna februarie de către federațiile „Spiru Haret” și FSLI. Consultarea membrilor vizează fie refuzul de a participa la simulări, fie declanșarea unei greve chiar în perioada desfășurării acestor testări.
Conform unei informări transmise de FSLI România, Ministerul Educației și inspectoratele școlare au ignorat avertismentele lansate de sindicate, încercând să impună organizarea examenelor prin Procedura nr. 25350/03.03.2026. Reprezentanții angajaților susțin că, imediat după emiterea acestui document, conducerile școlilor au început să fie presate de inspectorate.
Sindicatele acuză faptul că inspectoratele școlare solicită imperativ propuneri de profesori pentru comisiile de organizare și obligă unitățile de învățământ să transmită machetele cu componența centrelor de examen.
De asemenea, profesorilor li se cere semnarea unor declarații pe proprie răspundere. Prin acestea, cadrele didactice ar trebui să își asume îndeplinirea sarcinilor, respectarea termenelor și confidențialitatea proceselor de scanare, încărcare și evaluare a lucrărilor.
FSLI România a descris situația actuală astfel:
„În mod regretabil – dar previzibil – Ministerul Educației și Cercetării și inspectoratele școlare au ignorat semnalul nostru de alarmă și încearcă să forțeze organizarea acestor simulări. Atragem atenția asupra faptului că Ministerul Educației și Cercetării a emis Procedura nr. 25350/03.03.2026 privind organizarea și desfășurarea simulării examenelor naționale. Imediat după aceea, asupra conducerilor unităților de învățământ au început presiunile din partea inspectoratelor școlare, care:
Reprezentanții federației mai semnalează o altă cerință a autorităților, respectiv nominalizarea unui număr de asistenți cu 10% mai mare decât necesarul logistic obișnuit.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
