ULTIMĂ
ORĂ

Dezastru la prima etapă de recrutare a MApN! 60% dintre candidaţi, respinși! Câte locuri sunt încă libere?!!?

Armata rămâne unul dintre cei mai siguri angajatori din ţara noastră, stabilitatea locului de muncă în această instituţie reprezentând un argument decisiv pentru o astfel de opţiune de viaţă. Putem afirma că angajarea în armată, urmată de un comportament profesional şi moral adecvat demnităţii purtării uniformei militare, are perspectiva pensionării, respectiv a reflectării pozitive a carierei în planul dezvoltării personale şi familiale.

CITEȘTE ȘI: PESTE 500 DE MUNCITORI ȘI 270 UTILAJE PE CEA MAI AȘTEPTATĂ AUTOSTRADĂ DIN ROMÂNIA! ÎN TOAMNĂ VA FI GATA!

Statul Major al Apărării a analizat, în lunile februarie, martie şi aprilie, desfăşurarea primei serii de recrutare-selecţie a soldaţilor profesionişti în Armata României din acest an, un proces constituit, în principal, din fazele de înscriere şi selecţie a candidaţilor (întocmire a dosarelor, evaluări fizice, psihologice şi medicale), respectiv de repartiţie în unităţi a candidaţilor admişi.

Aproximativ 2.600 dintre cei peste 6.400 de români care au aplicat să fie soldați profesioniști au fost admiși, informează Ministerul Apărării, într-un comunicat. MApN a anunțat că vrea să ocupe 5.093 de locuri. Solidaritatea şi coeziunea care se creează în mediul cazon se materializează pozitiv în indicatorul calităţii vieţii militarului.

Vă prezentăm mai jos principalele date ale analizei:

– campania de recrutare şi selecţie s-a derulat în 41 de judeţe şi în municipiul Bucureşti;
– nr. locuri scoase la concurs: 5.093;
– nr. candidaţi: 6.448 (dintre care fete: 20%);
– indicele de interes (raport între nr. candidaţilor şi nr. locurilor scoase la concurs): 1,3;
– proporţie candidaţi respinşi la evaluarea fizică (prima probă): 24%;
– proporţie candidaţi respinşi la evaluarea psihologică (candidaţi rămaşi după proba fizică): 18%;
– proporţie candidaţi respinşi la evaluarea medicală (candidaţi rămaşi după evaluarea psihologică): 12%;
– nr. candidaţilor admişi: 2.626;
– indicele de admitere (proporţia candidaţilor selecţionaţi din totalul candidaţilor înscrişi): 40%.
Constatarea generală a fost că cei mai mulţi dintre candidaţi nu au reuşit să treacă de evaluarea fizică (cu sublinierea faptului că a fost prima probă a procesului de recrutare-selecţie). Nivelul de dificultate al probei este considerat ca fiind unul mediu (traseu utilitar-aplicativ, alergare de rezistenţă 2.000 m). O persoană cu vârsta cuprinsă între 18 şi 45 ani, cu o dezvoltare fizică normală ar trebui să nu întâmpine dificultăţi majore pentru trecerea baremelor fizice minime obligatorii ale acestei evaluări.

O nouă etapă de recrutare, în luna mai

Valoarea pozitivă a interesului tinerilor faţă de instituţia apărării naţionale indică faptul că obiectivul general de creştere a numărului de militari în Armata României este realizabil. În acest context, consolidarea proporţiei corpului soldaţilor/gradaţilor profesionişti în structura de personal a instituţiei apărării naţionale rămâne un obiectiv subsidiar, care poate fi îndeplinit prin derularea, în acest an, a unor noi serii de recrutare-selecţie ale soldaţilor profesionişti. Astfel, startul celei de-a doua campanii de recrutare-selecţie a soldaţilor profesionişti în Armata României este planificat pentru luna mai anul curent.

Ținem să vă informăm că cel mai mic venit lunar net garantat al unui soldat profesionist la momentul angajării este de 4.399 lei, iar cel mai mare 5.765 de lei. La aceşti bani se adaugă drepturile privind norma de echipare, indemnizațiile de transport, de chirie de detașare sau de misiune.

Reprezentanţii MApN le recomandă celor respinşi „efectuarea unei perioade de pregătire şi îmbunătăţire a performanţelor fizice personale, aspect care le va fi benefic nu doar pentru o potențială angajar în sistemul care are astfel de cerinţe, ci şi pentru un stil de viaţă mai armonios din punct de vedere fizic.”

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.