
Climatul economic actual, marcat de creșterea taxelor, incertitudinea fiscală la nivel național, dar și de instabilitatea globală, generează provocări majore atât pentru mediul de afaceri, cât și pentru piața muncii din România.
Angajații din diverse industrii resimt deja efectele acestor schimbări, fiind anunțate restructurări de personal în companii importante. Un exemplu relevant vine din industria componentelor auto, unde firma Aumovio a comunicat recent planuri de reducere a organigramei.
Unul dintre salariații companiei a descris modul în care a fost primită vestea:
„Săptămâna trecută am avut o ședință la care a participat toată firma Aumovio și s-au anunțat că se vor face disponibilizări. Aproximativ 25% dintr-un anume departament.”
Reprezentanții companiei au precizat că măsurile fac parte dintr-un proces de eficientizare care se va derula până la jumătatea anului viitor, subliniind că vor încerca să diminueze impactul social și să continue investițiile.
Statisticile oficiale confirmă tendința îngrijorătoare din județul Timiș. Inspectoratul Teritorial de Muncă a raportat cifre semnificative privind concedierile colective înregistrate în ultimul an.
Ileana Mogoșanu, reprezentant ITM Timiș, a detaliat situația:
„Se vor face concedieri colective în două etape. Prima s-a realizat, au concediat colectiv 282 de salariați și în etapa a doua până la finalul anului vor mai concedia 208 salariați. Față de anul trecut am primit, până la data la care vorbim, 4249 de salariați concediați colectiv în județul Timiș.”
Sociologul Adrian Marcu a explicat implicațiile acestor mișcări pentru economia locală:
„Disponibilizarea acestor câteva sute de angajați e un semn prost pentru economia timișoreană, care se bazează pe corporații. […] Situația economică globală e foarte proastă.”
Valul de restructurări nu ocolește nici sectorul IT. Gigantul Oracle a anunțat recent disponibilizări în România, iar prudența a devenit cuvântul de ordine pentru majoritatea firmelor din piață.
Mădălina Moraru, reprezentant al unei companii de tehnologie, a descris contextul care forțează aceste decizii:
„Situația economică, inflația a pus multă presiune către companii să fie mult mai eficiente decât erau înainte. Acest lucru a venit și cu o revizuire a costurilor. Ce plăteam înainte și ce primeam pentru banii aceștia? […] Noi am avut în ultimii doi ani transformări care au însemnat inclusiv eliminări de rol.”
Instabilitatea locurilor de muncă atrage după sine și o reticență sporită din partea instituțiilor bancare. Creditorii analizează mult mai atent dosarele angajaților care provin din domenii unde au fost anunțate concedieri.
Analistul financiar Andreea Nica a punctat:
„Vedem bănci care au fost foarte precaute, de exemplu, și în momentul în care s-au anunțat disponibilizări la nivel global pentru un anumit angajator – aceste bănci au pus o frână pentru creditarea pe care o acordă acestor persoane. […] Nu presupune neapărat un refuz din start, dar poate presupune, mai exact, un avans mai crescut pentru locuința pe care vrei să o achiziționezi.”
La rândul său, brokerul de credite Cătălina Roibu a menționat apariția unor noi criterii de evaluare:
„Începem să discutăm tot mai mult de un coș zilnic care până acum nu exista. Acum tot mai multe bănci îl aduc în discuție și îl implementează. Asta înseamnă că probabil se pregătesc de un nou mod de calcul în aplicarea creditelor.”
Previziunile economice rămân rezervate. Analiștii estimează că presiunea asupra bugetelor personale va continua și în 2026, în condițiile în care inflația a atins pragul de 10%, iar creșterile salariale nu reușesc să țină pasul cu scumpirile, notează Observator News.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
