Doi copii și trei adulți au fost răniți și transportați la spital în urma unui accident rutier petrecut în urmă cu puțin timp. Din primele informații, se pare că un șofer nu ar fi acordat prioritate și a lovit puternic un alt autoturism. În urma impactului, una dintre mașinile implicate s-a răsturnat, iar doi copii de doi ani și 5 ani, dar și trei adluți au suferit mai multe leziuni și au fost preluați de echipajele medicale sosite la fața locului, iar după ce li s-au acordat primele îngrijri medicale au fost transportați la spital.
CITEȘTE ȘI: Alertă! Dispar două medicamente uzuale din farmacii! Toată lumea trebuie să afle!
La fața locului au intervenit pompierii pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor. De asemenea, oamenii legii s-au deplasat pentru demararea cercetărilor în urma cărora vor fi stabilite cauzele exacte ale accidentului.
„Salvatorii militari ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină la un accident rutier în Palazu Mare dintre două autovehicule soldat cu 5 victime. S-a intervenit cu o autospecială pentru transport personal și victime multipleLa fața locului, o ambulanță Saj B2, și un echipaj Smurd. În urma accidentului, cinci persoane, printre care și doi copii, au suferit diferite traumatisme: un bărbat cu un traumatism cranio-cerebral și o leziune oculară, o femeie prezintă un traumatism cranio-cerebral și sângerare nazală, o altă femeie are un traumatism cranio-cerebral, iar cei doi copii, de 2 și 5 ani, au traumatisme care necesită ]ngrijiri medicale specialitate. Copilul de 2 ani are un politraumatism, iar cel de 5 ani, un traumatism cranio-cerebral. Toate cele cinci victime au fost transportate la Spitalul Județean de Urgențe” potrivit ISU.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp