prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Doi hoți au dat foc unei mașini la Albota! Piromanii au fost reținuți!

În ziua de 11 aprilie, polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au finalizat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și conducere fără permis și distrugere prin incendiere.

Din cercetări, s-a stabilit că în noaptea de 17 spre 18 martie a.c., doi bărbați, de 28 de ani, din Moșoaia și 24 de ani, din Băbana,  ar fi sustras un autoturism de pe raza localității Moșoaia, în împrejurarea în care acesta era neasigurat, cu cheia de contact în habitaclu.

Ulterior, autoturismul în cauză a fost găsit incendiat, în ziua de 18 martie a.c., pe raza localității Albota.

Reamintim faptul că, în ziua de 20 martie a.c., cei doi au fost identificați și reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior fiind prezentați, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, în fața instanței, care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs