
Lumea sportului este în doliu după trecerea în neființă a lui Mike Burton, triplu campion olimpic la înot și o figură legendară a natației americane, decedat la vârsta de 79 de ani. Vestea dispariției sale a fost confirmată de fiul sportivului prin intermediul agenției Associated Press.
Familia a făcut anunțul pe rețelele de socializare, unde fiul fostului înotător, Eric Burton, a transmis: ”Tatăl meu, Mike Burton, a murit după o grea luptă cu Alzheimerul și demența”. Acesta a adăugat un mesaj emoționant în memoria tatălui său: ”Tatăl meu a fost de departe cel mai puternic om care a trăit. M-a inspirat mereu până la măreție”.
Burton a marcat istoria natației devenind primul american care a obținut aurul olimpic la 1.500 de metri liber în cadrul a două ediții consecutive ale Jocurilor Olimpice. Seria sa glorioasă a debutat la Ciudad de Mexico, în 1968. Deși se confrunta cu probleme medicale, a câștigat aurul la 400 de metri liber în fața canadianului Ralph Hutton, dar și proba de 1.500 de metri liber, unde a dominat categoric cursa și a terminat cu un avans de 18 secunde în fața coechipierului John Kinsella, o marjă unică în istorie.
Patru ani mai târziu, la Jocurile Olimpice de la Munchen din 1972, americanul și-a confirmat supremația la 1.500 de metri liber, cucerind titlul cu timpul record de 15 minute și 52 sec 58/100. Succesul său a trecut însă parțial în plan secund din cauza parcursului istoric al colegului său Mark Spitz, care a adunat șapte medalii de aur la acea ediție. La finalul competiției din Germania, Burton a primit onoarea de a purta drapelul Statelor Unite la festivitatea de încheiere.
Drumul către ediția din 1972 fusese îngreunat de probleme de sănătate. Diagnosticat în vara acelui an cu o deficiență de vitamine, el abia a putut concura la selecțiile naționale și a ratat calificarea pentru probele de 400 de metri liber și 200 de metri fluture.
Abia la decenii distanță, performanța de a triumfa consecutiv la 1.500 de metri liber a fost reeditată de un alt înotător din SUA, Bobby Finke, cel care a luat aurul olimpic în 2020 și 2024, stabilind totodată la Paris un nou record mondial cu timpul de 14:30.67. Pentru marile sale performanțe, Burton a fost inclus încă din 1977 în International Swimming Hall of Fame.
Născut sub numele Michael Jay Burton pe 3 iulie 1974, la Des Moines, în statul Iowa, el a trecut printr-un moment de cotitură la vârsta de 12 ani, când a fost lovit grav de un camion în timp ce se deplasa pe bicicletă. Traumatismul suferit l-a forțat să renunțe la baseball și fotbal, determinându-l să se dedice natației.
Inovațiile sale au lăsat urme adânci în acest sport: a fost primul om care a înotat distanța de 800 de metri liber sub 8 minute și 30 de secunde și a introdus un stil inedit de pregătire pe distanțe lungi pentru rezistența cardio și prevenirea accidentelor vasculare cerebrale, model urmat mai târziu și de cvadrupla campioană olimpică Janet Evans. După retragere, fostul campion s-a dedicat antrenoratului, pregătind echipe de înot în statele Iowa, Washington și Montana.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
