„Dragoș Predescu, Prefectul județului Argeș: ,,Președintele Consiliului Județean Argeș a ironizat persoanele vârstnice! Bunicile noastre au nevoie de respect, nu de aroganțe și ironii! Domnule Mînzînă, n-aveți cei 7 ani de acasă!
Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, în calitate de invitat în emisiune la o televiziune locală, a ironizat femeile în vârstă și modul în care își strâng banii. Domnul Ion Mînzînă, un om cu o funcție atât de importantă în Argeș, a jignit toate bătrânele care, cele mai multe din puținul pe care îl au, își adună banii în batic! Dânsului i se pare o situație potrivită de ironii! Probabil că așa e când ești departe de a duce grija zilei de mâine! Cum să mai înțeleagă adunatul banilor puțini în batic?
Multe dintre acele bătrâne sunt bunici și mame care nu au avut averi, care trăiesc de pe o zi pe alta, cu modestie și bun-simț.
În aceeași emisiune, primul om din Consiliul Județean Argeș a folosit un apelativ jignitor la adresa Alinei Gorghiu. A jignit, fără ezitare, o femeie! Acesta este comportamentul unui politician care nu înțelege democrația.
Meritați, domnule Mînzînă, compătimire. Aveți o vârstă și o aveți degeaba! V-aș fi solicitat să vă cereți scuze public tuturor oamenilor pe care i-ați jignit! Dar, e inutil, ar fi nevoie de bun-simț și de cei 7 ani de acasă ca să recunoașteți o asemenea greșeală!”, este mesajul transmis de prefectul Dragoș Predescu.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp