ULTIMĂ
ORĂ

După DACIA, un alt COLOS ECONOMIC face sute de CONCEDIERI! Angajații – anunțați pe mail!

După DACIA, un alt COLOS ECONOMIC face sute de CONCEDIERI! Angajații – anunțați pe mail!

eMAG, cel mai mare jucător din comerțul online de pe piața locală, a demarat un proces de restructurare a forței de muncă, la scurt timp după ce a raportat un Black Friday record, cu vânzări de aproape un miliard de lei. Decizia retailerului vine în contextul unei scăderi a consumului și al unei competiții tot mai acerbe venite din partea platformelor asiatice.

CITEȘTE ȘI: Ultimă oră! O companie gigant face angajări! Salarii URIAȘE! 

Măsura vizează concedierea a peste 300 de angajați la nivel de grup, majoritatea făcând parte din departamentul de cercetare IT. Persoanele disponibilizate ar urma să primească patru salarii compensatorii, contractele acestora încetând pe data de 15 aprilie, imediat după Paște.

Reprezentanții companiei au confirmat reorganizarea internă, precizând că aceasta este necesară în contextul economic actual. „Această reorganizare presupune reducerea echipei cu un procent de aproximativ 3%, măsură care vizează roluri din mai multe departamente ale organizației”, a transmis eMAG. În comunicarea internă, conducerea a invocat o situație macroeconomică „delicată” și presiunea exercitată de site-urile din China.

Vestea i-a luat prin surprindere pe angajați, care au fost anunțați prin e-mail. „Cu toţii am făcut planuri pentru vară, cu toţii avem copii. Am fost luaţi aşa, ca din oală”, a declarat o angajată sub protecţia anonimatului. Consultantul în employer branding, Doru Şupeală, subliniază că instabilitatea se resimte în tot sectorul: „Cred că nu e nimeni care să se poată simţi în siguranţă. Poate doar angajaţii seniori, cu un nivel foarte înalt de expertiză”.

Scăderea consumului și presiunea costurilor

Expertii economici avertizează că reducerea apetitului pentru cumpărături a ajuns la niveluri similare cu cele din perioada pandemiei, pe fondul scumpirilor și al creșterii taxelor. Adrian Mitroi, profesor de economie, explică factorii care au dus la această situație: „Este o reducere a consumului și a apetitului,2. Costurile foarte mari cu transportul și energia. Și asta se vede pe tot lanțul valoric. Și 3. tehnologia, transportul și consumul în sine. Oamenii nu mai vor să consume ca și altădată și elimină cumpărăturile pe care le pot amâna, nu cele importante cum sunt alimentația și energia. Asta va fi regula de acum, nu excepția”.

Retailerul a recunoscut, de asemenea, dificultățile financiare recente. „Noul an fiscal se suprapune pe o situaţie macroeconomică delicată. Evoluţia consumului din România este puternic impactată în acest context. Ne confruntăm cu o scădere a pieţei de retail şi competiţie neechilibrată din partea jucătorilor din afara UE. Venim după o perioadă în care nu ne-am atins cifrele”, se arată într-un mesaj intern al eMAG.

Disponibilizări masive la Dacia și în sectorul IT global

Problemele de pe piața muncii nu se limitează la comerțul online. Uzina Dacia a lansat luna aceasta un program de plecări colective, în urma căruia 1.200 de angajați vor părăsi compania din cauza robotizării și a reducerii producției. La nivel național, statisticile arată că 4.600 de persoane au fost disponibilizate doar în prima lună a anului, o cifră alarmantă comparativ cu cele 11.000 de concedieri înregistrate pe tot parcursul anului trecut.

Nici giganții tehnologici nu sunt ocoliți de acest val. Oracle a anunțat eliminarea a aproape 30.000 de posturi la nivel global, deși profitul companiei a crescut cu 20%. Deși primele vizate sunt Statele Unite și India, un al doilea val de concedieri ar putea afecta Europa și România, unde anul trecut au fost deja dați afară 400 de oameni.

  • Amazon: Pregătește concedierea a încă 30.000 de angajați la nivel mondial.
  • Meta, Google și Microsoft: Au în plan noi restructurări de personal.
  • Inteligența Artificială: Specialiștii anticipează că AI va continua să înlocuiască angajații din industria IT.

Doru Şupeală a explicat că legislația europeană oferă o protecție mai mare angajaților locali în fața deciziilor luate de corporațiile americane: „Nu avem încă date despre România. În cazul României şi Europei, pentru aceste companii americane să facă disponibilizări lucrurile arată un pic mai dificil din cauza/ datorita legislatiei. Oamenii sunt mai protejati. Vor trebui să ofere şi pachete compensatorii”.

După DACIA, un alt COLOS ECONOMIC face sute de CONCEDIERI! Angajații – anunțați pe mail!

În ciuda acestor măsuri, eMAG a precizat în comunicatul oficial că „Colegii afectați au tot sprijinul nostru în această perioadă”, subliniind că reorganizarea vizează roluri din mai multe departamente pentru a adapta business-ul la noile condiții de piață.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.