SCM Argeşul Piteşti îşi continuă marşul forţat spre promovarea în Liga a II-a, şi, după victoria obţinută la COMPET Ploieşti, scor 0-2, este pe locul doi în seria a VI-a din al treilea eşalon al fotbalului românesc. Fundaşul Ionescu şi atacantul Dulcea au adus cele trei puncte în Trivale după un meci în care arbitrul a tot încercat să pună piedică echipei argeşene, viitoarea F.C. Argeş. Dar „omul în negru”, căruia nu merită să-i amintim numele, n-a reuşit, chiar dacă i-a trimis în tribună pe Crivac, antrenor principal, şi Eugen Anghel, antrenor cu portarii, doar-doar va da peste cap moralul jucătorilor, după ce inventa decizii împotriva echipei din Trivale. În lipsa celor doi antrenori de pe banca tehnică, Dan Didiţă, un „meseriaş” de nota 10 în tot ce face la echipă, a condus perfect echipa spre victorie.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp