ULTIMĂ
ORĂ

Elena Lasconi, dărâmată de durere la căpătâiul lui Adrian Vlădău! Ce a apărut pe crucea viceprimarului chiar astăzi!

Comunitatea din Câmpulung Muscel l-a condus astăzi pe ultimul drum pe viceprimarul Adrian Vlădău, într-o atmosferă de profundă durere. La funeralii au fost prezenți, alături de familie și membrii comunității, reprezentanții administrației municipale, inclusiv primarul Elena Lasconi.

Slujba religioasă a fost oficiată la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, începând cu ora 12.00. După aproximativ o oră, cortegiul funerar s-a îndreptat către cimitirul din Mărcuș, într-o tăcere deplină, marcând momentul despărțirii de edilul local.

Adrian Vlădău a fost înhumat în cripta familiei, acolo unde odihnește și bunicul său, Dumitru. Pe crucea de marmură a familiei a fost adăugat numele fostului viceprimar, alături de data de 31 decembrie 2025, ziua în care acesta a încetat din viață. Detaliile despre ceremonia funerară au fost relatate de portalul de știri.

În memoria celui care a activat în conducerea Primăriei Câmpulung, autoritățile au decis, printr-o Hotărâre de Consiliu Local, ca ziua de 3 ianuarie să fie declarată zi de doliu local.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.