prima-proinstal
Obiectiv de Argeș

EMANUEL SOARE: “CURTEA DE ARGEȘ VA BENEFICIA DE INVESTIȚIILE SUSȚINUTE DE ADEVĂRAȚII LIBERALI”

Emanuel Soare, candidatul Dreptei Unite pentru președinția Consiliului Județean, a fost joi seară în Curtea de Argeș, alături de deputatul Adrian Miuțescu, vicepreședinte Forța Dreptei și colegii candidați la Consiliul Local.

“Le-am explicat oamenilor că adevărații liberali sunt cei care au început marile proiecte de infrastructură, care vor contribui decisiv la dezvoltarea zonei.

Și amintesc doar de tronsonul 5 Pitești-Curtea de Argeș, al autostrăzii Pitești-Sibiu, al cărui contract de executare a fost semnat la Prefectura Argeș, când eram prefect al județului, în prezența premierului de atunci, Ludovic Orban. Dacă segmentul de autostradă e în construcție, nu același lucru se poate spune despre pârtia de schi de la Molivișu, un proiect eșuat al Consiliului Județean, benefic pentru zona de nord, dar care a rămas tot pe hârtie. Reabilitarea Gării Regale din oraș este și ea în întârziere, deși demersurile au fost pornite din timpul Guvernului Orban.

Le-am spus cetățenilor că alianța nefirească dintre PSD și PNL este bazată pe oportunism, iar Argeșul nu se poate dezvolta sănătos fără o conducere de dreapta a Consiliului Județean. În plus, le-am amintit că scandalurile de corupție de la vârful CJ, dar și din multe Primării din județ, au compromis total actuala conducere a județului.

Dreapta Unită propune în Argeș pentru alegerile locale din 9 iunie oameni tineri, care și-au demonstrat calitățile în activitatea profesională și administrativă, capabili să dea o direcție nouă, modernă, județului Argeș”- a declarat Emanuel Soare.

CMF 21240063

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs