Evaluarea Națională, la un pas de o SCHIMBARE RADICALĂ! Examenul care decide viitorul ELEVILOR ar putea avea un alt format!
Un adolescent de 15 ani intră într-o sală de clasă. În fața lui se află două examene – Limba și literatura română și Matematică. Rezultatul obținut în câteva ore poate influența liceul în care va învăța în următorii patru ani și, indirect, traseul său educațional ulterior.
Este un mecanism pe care România îl folosește de ani buni, cu modificări punctuale, dar cu aceeași filozofie de bază: o evaluare standardizată, o medie și un clasament care stabilește cine intră și cine rămâne în afara anumitor licee. Problema este că societatea în care acest sistem a fost construit nu mai seamănă aproape deloc cu cea în care cresc adolescenții de astăzi.
Elevul de 15 ani din 2026 are acces permanent la inteligență artificială, folosește tehnologii pe care generațiile precedente nici nu și le puteau imagina, interacționează cu algoritmi în fiecare zi și intră într-o piață a muncii în care unele dintre meseriile viitorului nici măcar nu există încă.
În acest timp, examenul care îi poate decide următorii patru ani continuă să măsoare în principal ceea ce știe să facă la două discipline. Întrebarea nu mai este, așadar, dacă societatea s-a schimbat. Acest lucru este evident. Întrebarea este dacă și Evaluarea Națională trebuie să se schimbe odată cu ea.
Actualul model poate fi pus sub semnul întrebării din mai multe perspective. Prima ține de competențele pe care le măsoară.
Evaluarea Națională verifică în special cunoștințe și capacitatea de aplicare a unor concepte de limba română și matematică. Sunt competențe importante, însă lumea profesională de astăzi solicită tot mai mult alfabetizare digitală, capacitatea de a interpreta date, gândire logică și computațională, adaptabilitate și înțelegerea sistemelor tehnologice.
Un elev poate obține o notă foarte bună la Evaluarea Națională fără să fi avut ocazia să înțeleagă, de exemplu, cum funcționează un algoritm, un senzor, un sistem automatizat sau un dispozitiv conectat la internet.
A doua problemă este demografia. România are tot mai puțini copii, iar efectele scăderii natalității se văd deja în sistemul de educație. În anumite județe, presiunea pentru ocuparea unui loc în liceele considerate foarte bune nu mai are aceeași intensitate ca în urmă cu două sau trei decenii.
Un sistem construit într-o perioadă în care populația școlară era mult mai numeroasă funcționează diferit atunci când cohortele de elevi se reduc constant.
A treia problemă este inechitatea. O singură sesiune de examen și o singură medie pot transforma câteva sutimi într-o diferență între două licee. În jurul acestei competiții s-a dezvoltat, în timp, o piață foarte mare a meditațiilor, iar accesul la pregătire suplimentară nu este același pentru toți copiii.
Diferențele dintre elevii din marile orașe și cei din mediul rural devin astfel relevante nu doar la nivelul rezultatelor școlare, ci și în ceea ce privește șansele de acces la anumite resurse educaționale.
Modelul românesc nu este singular. Există sisteme de selecție asemănătoare și în alte state. Bulgaria, Polonia și Ungaria folosesc mecanisme care includ examene sau evaluări standardizate în procesul de admitere la liceu. În Asia există modele competitive importante în China, India, Vietnam sau Japonia.
În alte state europene, abordarea este diferită. Germania folosește un sistem în care orientarea către diferite tipuri de școli secundare se bazează pe parcursul școlar, recomandări și proceduri stabilite la nivel regional. În Franța, orientarea către liceu ia în calcul evaluarea continuă, opțiunile familiei și disponibilitatea locurilor. Finlanda nu practică o selecție competitivă generală a elevilor înainte de vârsta de 16 ani.
Aceste sisteme pornesc de la filozofii diferite despre rolul evaluării: examenul poate fi un instrument de selecție, dar poate fi și un instrument de orientare.
O altă problemă importantă este raportarea rezultatelor elevilor români la evaluările internaționale. Rezultatele PISA au arătat în mod repetat dificultăți ale elevilor români în domenii precum matematica, citirea și științele, în raport cu media OECD. Aceste evaluări urmăresc nu doar reproducerea unor informații, ci și capacitatea elevilor de a utiliza ceea ce au învățat în situații concrete.
Diferența dintre filosofia PISA și cea a unui examen centrat pe discipline tradiționale ridică o întrebare importantă: ce vrem, de fapt, să măsurăm la finalul gimnaziului? Cât de bine reproduce elevul informația acumulată sau cât de bine poate folosi ceea ce știe pentru a rezolva probleme reale?
Din această dezbatere se desprind două modele posibile. Primul presupune transformarea Evaluării Naționale dintr-un mecanism de clasare într-unul de orientare educațională. Al doilea păstrează examenul competitiv, dar îl modernizează și introduce competențe adaptate realității tehnologice. Cele două variante au filozofii diferite și ar presupune schimbări importante în sistem.
În acest scenariu, nota obținută la Evaluarea Națională nu ar mai reprezenta aproape o „sentință” pentru accesul la un anumit liceu. Testarea standardizată ar putea continua să existe, dar rezultatele sale ar avea în principal rolul de a indica profilurile educaționale pentru care un elev este mai bine pregătit.
Un copil cu aptitudini puternice pentru matematică și tehnologie ar putea fi orientat către un profil de matematică-informatică. Un altul, cu rezultate foarte bune la biologie și chimie, ar putea primi recomandarea pentru științele naturii.
Decizia finală ar aparține însă elevului și familiei. Pentru ca acest model să funcționeze, ar fi nevoie însă de o schimbare majoră: creșterea masivă a numărului de licee capabile să ofere educație de foarte bună calitate.
O ipoteză discutată în acest context este dezvoltarea sau transformarea a aproximativ 100 de licee în instituții cu standarde academice ridicate, distribuite la nivel național. Ideea nu ar presupune neapărat construirea tuturor acestor unități de la zero. Unele licee existente ar putea fi transformate, iar universitățile ar putea avea un rol mai important în modernizarea lor.
Un exemplu relevant este Liceul UMFST „George Emil Palade” din Târgu-Mureș, lansat în 2024, care a beneficiat de resurse și expertiză provenite din mediul universitar. Un asemenea model ar putea fi extins, cel puțin ca principiu, în mai multe regiuni ale țării.
Universitățile ar putea contribui cu cadre didactice, cercetători, doctoranzi și masteranzi, iar liceele ar putea deveni centre educaționale conectate mult mai puternic la cercetare și tehnologie. Într-un asemenea sistem, competiția pentru un număr foarte mic de locuri ar fi mai puțin importantă, dacă oferta de educație de calitate ar crește suficient.
Există și un argument demografic pentru o asemenea reformă. În 2026, potrivit datelor prezentate de Ministerul Educației, 90.263 de candidați din promoția curentă au promovat examenul de Bacalaureat în prima sesiune.
În același timp, numărul copiilor care se nasc în România continuă să scadă. În 2007 au fost înregistrați aproximativ 215.000 de născuți-vii, în timp ce în 2025 numărul a coborât la aproximativ 145.700.
Dacă tendința continuă, generațiile care vor ajunge la Bacalaureat peste aproape două decenii vor fi considerabil mai mici. În aceste condiții, România ar putea ajunge într-o situație paradoxală: să aibă tot mai puțini elevi, dar să păstreze un mecanism de selecție construit pentru o perioadă în care presiunea demografică era mult mai mare.
A doua direcție este mai puțin radicală. România ar putea păstra Evaluarea Națională ca examen competitiv și ar putea modifica ceea ce se testează.
Un exemplu interesant vine din China, unde mai multe provincii au început să introducă elemente de informatică și TIC în examenele de admitere la liceu. În anumite zone au fost incluse și componente legate de Internet of Things, robotică și tehnologie aplicată.
O asemenea idee ar putea fi adaptată și în România. Dar există o diferență esențială: informatica viitorului nu înseamnă neapărat memorarea unei sintaxe de programare.
Într-o lume în care instrumentele de inteligență artificială pot genera cod, competențele relevante devin înțelegerea logicii unui sistem, formularea unei probleme, verificarea unei soluții, lucrul cu date, automatizarea și înțelegerea modului în care comunică diferite componente tehnologice.
România are deja în curriculum disciplina Informatică și TIC pentru gimnaziu, însă pregătirea cadrelor didactice și accesul la infrastructură diferă semnificativ de la o școală la alta. O reformă a Evaluării Naționale ar trebui, prin urmare, să fie însoțită de investiții în pregătirea profesorilor și în infrastructura digitală.
Discuția nu este una exclusiv românească. În China, sistemul zhongkao, care joacă un rol important în orientarea elevilor către diferite tipuri de licee, este supus unor dezbateri privind gradul de selecție și presiunea exercitată asupra elevilor.
Au existat propuneri publice pentru modificarea sau chiar eliminarea mecanismului rigid de repartizare, iar raportul de activitate al guvernului chinez pentru 2026 a inclus creșterea numărului de locuri disponibile în liceele generale. În unele regiuni au fost adoptate deja măsuri de extindere a accesului la liceele generale.
Direcția este relevantă pentru România tocmai pentru că arată că dezbaterea despre examenele de selecție nu este una închisă nici măcar în țările care au construit sisteme educaționale puternic competitive.
În fond, discuția despre Evaluarea Națională ascunde o întrebare mult mai importantă. Ce vrem să facă școala românească pentru copilul de 15 ani? Să îl claseze cât mai precis în funcție de rezultatul obținut într-o singură zi? Sau să identifice ceea ce știe să facă, ceea ce poate învăța și domeniile în care are cele mai mari șanse să se dezvolte? Cele două obiective nu sunt neapărat incompatibile, însă presupun sisteme de evaluare diferite.
Cert este că lumea în care intră elevii de astăzi se schimbă cu o viteză fără precedent. Inteligența artificială, robotica, automatizarea și analiza datelor transformă deja școala, universitatea și piața muncii. În aceste condiții, o eventuală reformă a Evaluării Naționale nu ar trebui să însemne doar schimbarea unei materii cu alta.
Ar trebui să răspundă unei întrebări fundamentale: care sunt competențele de care va avea nevoie un copil care intră astăzi în clasa a IX-a atunci când va ieși pe piața muncii? România poate păstra examenul actual, îl poate moderniza sau poate construi un sistem în care evaluarea are în primul rând rol de orientare.
Indiferent de soluția aleasă, dezbaterea despre viitorul Evaluării Naționale nu mai poate fi amânată la nesfârșit. Pentru că elevul care susține astăzi examenul nu mai trăiește în România anului 1999.
Și nici măcar în România anului 2010. Trăiește într-o lume în care tehnologia se schimbă de la un an la altul. Iar sistemul prin care îi evaluăm și îi orientăm viitorul trebuie, la rândul său, să țină pasul.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
