prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Eveniment. “Legi pentru viață”. Cancerul nu mai trebuie să fie o condamnare la moarte

“Legi pentru viață” este un eveniment dedicat persoanelor care suferă de cancer, dar și supraviețuitorilor acestei boli necruțătoare. Pentru a deschide o punte reală de comunicare între autorități, medici și cei care au trecut sau trec prin această boală, vineri, de la ora 14.00, la Hotel Ramada va avea loc dezbaterea “Legi pentru viață”. La acest eveniment vor participa Alina Gorghiu, ministru al Justiției, senatoarea Nicoleta Pauliuc, prefectul județului Argeș, Radu Perianu, Ionuț Gheorghe, Director CAS Argeș, precum și alți invitați.

Săptămâna trecută, Alina Gorghiu, președinta PNL Argeș și Ionuț Gheorghe, directorul general al Casei de Asigurări de Sănătate Argeș, au participat la conferința “Cancer Survivor”, organizată de senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc, învingătoare a acestei boli.

“Cancerul nu mai trebuie să fie o condamnare la moarte! Oamenii trebuie să știe că acest diagnostic nu înseamnă sfârșitul. Înseamnă o bătălie grea. Dar victoria poate fi obținută. Iar victoriile trebuie celebrate. Asta facem noi astăzi aici. Și mai facem ceva. Ceva ce poate fi totul pentru cei care în momentul ăsta se află pe un pat de spital. Sau își așteaptă rândul la chimioterapie. Transmitem speranță, asta facem astăzi. Le spunem celorlalți că și ei pot reuși. Că și ei pot sărbători, anul viitor, aici, cu noi”, a transmis senatoarea Nicoleta Pauliuc, la conferința “Cancer Survivor”.

În Argeș putem face multe în lupta cu cancerul. Spitalul de Boli Cronice Călinești este esențial pentru Strategia Națională pentru Combaterea Cancerului. În această unitate spitalicească se fac îngrijiri paliative, care sunt critice pentru bolnavii oncologic. Cu toții trebuie să înțelegem că pentru bolnavii de cancer fiecare minut, cu acțiuni concrete pentru combaterea cancerului, înseamnă viață!

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs