ULTIMĂ
ORĂ

Exclusiv! Ce este BĂTAIA DE LA PAUZĂ? Dezvăluiri incendiare despre luptele cu minori de la Liceul Teoretic Costești! 

Exclusiv! Ce este BĂTAIA DE LA PAUZĂ? Dezvăluiri incendiare despre luptele cu minori de la Liceul Teoretic Costești! 

Mai mulți elevi ai Liceului Teoretic Costești sunt audiați de poliție, iar doi sunt deja reținuți, după ce, in spațiul public, au apărut filmări care prezintă scene de o violență extremă. Vorbim despre episoade distincte, frecvente și diferite de bătaie între diveși elevi, toate petrecute în pauze, în timpul orelor de curs, pe terenul de sport sau, în spatele școlii, lângă dispensar.

CITEȘTE ȘI: Veste uriașă pentru toți șoferii! S-a aflat când vom circula fără întrerupere de la Boița până la Nădlac! Mobilizare record pe „Autostrada Urșilor”!

Potrivit surselor noastre, BĂTAIA DE LA PAUZĂ, este modul principal de „recreere” al elevilor de la Costești, chiar sub ochii profesorilor. Un semnal de alarmă a fost tras abia după ce, mai multe bătăi fimate, circa patru, au fost postate în online atrăgând atenția comunității. Sunt scene atât de violente, încât echipa Obiectiv de Argeș nu își poate permite să le facă publice. Sunt scene frecvente în care elevi, chiar de la clasa a IX-a sunt implicați în bătăi spontane sau planificate. De-a dreptul cumplit este că, în timp ce doi se băteau sau doi îl băteau pe al treilea sau se băteau mai mulți între ei, ceilalți nu erau doar simpli spectatori, ba chiar și filmau cum se vede în imaginile pe care publicăm.

Astfel s-a sesizat poliția, conducerea ISJ Argeș, primarul Ion Baicea. Prima filmare “scăpată” în online este de miercuri când, după joaca violentă, copiii au intrat la ore susținând că s-au jucat. Însă lucrurile erau diferite. După un alt act de violență, când trei băieți l-au bătut pe al patrulea cu pumnii și picioarele până i-au dat sângele, victima a plecat acasă cu mai multe răni. Agresorii s-au întors în clasă, ca și când nimic nu s-a întâmplat, deși, imaginile video sunt de-a dreptul terifiante. Căci bătaia a fost filmată și urcată în online. Ea este acum analizată de polițiști și reprezintă probă în dosarul penal deschis.

Joi, în jurul prânzului, a aflat și directoarea Liceului Teoretic Costești despre ce se întâmplă sub ochii profesorilor.  A început propriile cercetări.

Primarul Ion Baicea este de altă părere. Într-o postare pe facebook el și-a exprimat nemulțumirea față de cadrele didactice care nu-și dau interesul pentru educația și formarea elevilor. Acesta ne-a declarat că profesorii nu pun absențe, nu-i iau la întrebări pe chiulangii și nu iau măsuri pentru împiedicarea violențelor.

E drept că actele de violență s-au petrecut lângă școală, pe terenul de sport, sau în spatele școlii, lângă dispensar, dar în timpul orelor de curs!

Exclusiv! Ce este BĂTAIA DE LA PAUZĂ? Dezvăluiri incendiare despre luptele cu minori de la Liceul Teoretic Costești! 

Primele informații publice au fost făcute aseară, când poliția, printr-un comunicat a anunțat demararea cercetărilor. „În seara zilei de 22 ianuarie a.c., în urma apariției unor imagini în spațiul public, ilustrând mai mulți tineri, posibil minori, în conflict, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești s-au sesizat din oficiu, iar la acest moment desfășoară cercetări pentru identificarea tuturor celor implicați, stabilirea stării de fapt și a tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite și luarea măsurilor legale care se impun.

În acest context, recomandăm minorilor și adulților deopotrivă, ca, în situația în care asistă la un astfel de comportament din partea minorilor, să sesizeze faptele către polițiști și să nu contribuie, prin atitudinea pasivă, la escaladarea comportamentului agresiv.

Subliniem importanța deosebită pe care o are atitudinea celor care asistă sau iau la cunoştinţă despre astfel de fapte, sens în care este util ca persoanele ce au calitatea de martor ocular să comunice polițiștilor aspectele la care au asistat, în vederea clarificării situațiilor ce fac obiectul cercetării și a unei juste administrări de probatoriu.

Totodată, dobândirea calității de complice, instigator sau coautor, în procesul penal și astfel atragerea răspunderii penale, este o limită pe care tinerii, în special, o pot depăşi cu destulă uşurinţă, atunci când asistă cu pasivitate la faptele săvârşite cu violenţă” a transmis IPJ Argeș.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.