
Exclusiv! Dani Mocanu și fratele său au fugit! E alertă națională! IPJ Argeș – precizări oficiale!
Este alertă! Polițiștii argeșeni efectuează în aceste momente ample verificări și căutări a cunoscutului manelist argeșean Dani Mocani șia fratelui acestuia care sunt de negăsit. Reamintim faptul că, cei doi au fost condamnați definitiv astăzi de instanța judecătoarească la patru ani de închisoare, repectiv șapte ani, sentințele fiind definitive. În aceste momente, se suspectează că Dani Mocanu și fratele său ar fi fugit.
CITEȘTE ȘI: Breaking! Angajații de la Dacia ies în stradă! Sunt anunțate proteste masive!
„Astăzi, 6 noiembrie, polițiștii Serviciului Investigații Criminale Argeș au primit de la Tribunalul Argeș, două mandate de executare a pedepsei închisorii, privind doi bărbați, de 35 și 33 de ani, din Ștefănești, județul Argeș, condamnați la 7 ani, respectiv 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În baza mandatelor emise de instanța de judecată, polițiștii au efectuat verificări, cei doi nefiind găsiți la adresa de domiciliu.
Verificările continuă, în vederea depistării și punerii în aplicare a celor două mandate de executare a pedepsei închisorii”, potrivit IPJ Argeș.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
