prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Exclusiv! Fostul primar de la Bradu a cerut eliberarea! Decizia judecătorilor acum!

Costel Zamfir, fostul edil al comunei Bradu, a încercat o ultimă carte pentru a scăpa de condamnarea de nouă ani de închisoare pentru abuz în serviciu și să iasă din detenție, dar magistrații Curții de Apel Pitești nu au fost convinși de motivele pe care le-a invocat acesta și au decis să îi respingă contestația în anulare. Imediat după condamnarea din iulie 2022, Zamfir a încercat să folosească ultima cale legală pentru a desființa sentința cu executare și a atacat decizia magistraților invocând starea de sănătate precară și vârsta înaintată.

Medicii au dat liber la ispășirea pedepsei

Pe parcursul procesului, fostul edil de la Bradu, a fost supus unor serii de expertize medicale, dar medicii de la Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” au considerat că acesta este apt pentru a-și duce la capăt fracția de condamnare. Mai exact, Costel Zamfir poate părăsi arestul după împlinirea unei treimi din condamnare, dat fiind faptul că are peste 60 ani. Astfel, magistrații Curții de Apel au considerat că fostul primar își poate ispăși pedeapsa fără ca sănătatea să-i fie pusă în pericol și au respins contestația în anulare depusă de acesta.

CITEȘTE ȘI: PRIMAR CONDAMNAT LA NOUĂ ANI DE ÎNCHISOARE ȘI OBLIGAT SĂ PLĂTEASCĂ PESTE CINCI MILIOANE DE EURO!

„Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul-condamnat ZAMFIR COSTEL împotriva deciziei nr. 614/A din data de 06.07.2022, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 6052/109/2020. Obligă contestatorul-condamnat la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 ianuarie 2023, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie” potrivit deciziei magistraților de la Curtea de Apel Pitești.

Nouă ani în spatele gratiilor și obligat să plătească peste cinci milioane de euro despăgubiri

Costel Zamfir, fostul primar de la Bradu, își va petrece următorii nouă ani în spatele gratiilor și este obligat să plătească peste cinci milioane de euro despăgubiri persoanelor păgubite în dosarul în care a fost acuzat de abuz în serviciu, au decis în luna iulie magristrații de la Curtea de Apel Pitești. Deși, inițial a fost condamnat la 13 ani și jumătate de către judecătorii de la Tribunalul Argeș, fostul edil a contestat sentința, iar forul superior a fost mai indulgent și i-a redus pedeapsa.

Fostul edil a fost acuzat de procurorii DNA că, în perioada în care a condus comuna, a emis acte de proprietate pe 150 de hectare de teren în apropierea autostrăzii Pitești – București, suprapunând suprafeţele cu cele ale unor cetăţeni din Oarja care aveau deja acte de proprietate pe acele terenuri.

De asemenea, Zamfir a fost obligat de instanță să plătească 5,1 milioane de euro persoanelor păgubite care s-au constituit parte civilă în proces, dar, potrivit unor surse judiciare, banii nu vor fi niciodată recuperați din cauză că fostul primar de la Bradu nu are nimic pe numele său. Decizia a fost definitivă, iar a doua zi după sentință, fostul edil al comunei Bradu a fost încarcerat.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs