
Exclusiv! Judecătorii i-au decis soarta dr. Mătușoiu în scandalul agresiunii sexuale! Detaliile momentului!
Dr. Bogdan Mătușoiu își va petrece următoarele 30 zile în spatele gratiilor după ce a agresat sexual o tânără de 24 ani pe drumul dintre Curtea de Argeș și Pitești, potrivit unei decizii luate de magistrații de la Judecătoria Pitești.
Vă reamintim că, tânăra ar fi venit la un interviu de angajare la clinica pe care o deține dr. Mătușoiu, iar acesta i-ar fi spus că nu are timp din cauză că trebuie să meargă până la Curtea de Argeș, dar să îl însoțească.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind un bărbat de 53 de ani, din orașul Găești, județul Dâmbovița, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală.
„Din cercetări s-a stabilit că, în seara zilei de 05 septembrie a.c, în timp ce bărbatul se deplasa cu autoturismul personal pe autostrada Curtea de Argeș – Pitești, având ca pasageră o femeie de 24 de ani, din municipiul Pitești, care îl însoțea, în vederea unei posibile angajări, ar fi oprit autoturismul într-o zonă izolată, pe un câmp.
În aceste împrejurări, prin constrângere, acesta ar fi exercitat acte de natură sexuală asupra persoanei vătămate.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz iar persoana vizată, beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de legea penală și de prezumția de nevinovăție.
Exclusiv! Judecătorii i-au decis soarta dr. Mătușoiu în scandalul agresiunii sexuale! Detaliile momentului!
Bărbatul este de asemenea cercetat într-un alt dosar aflat în instrumentarea Secției nr. 4 Poliție Pitești, pentru infracțiunile de amenințare și distrugere fapte săvârșite la data de 23.11.2025. În acel caz, acesta a fost reținut și ulterior plasat sub control judiciar” potrivit IPJ Argeș.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
