Exclusiv! Ludovic Orban, președinte PNL: „Nu există absolut niciun motiv pentru a face schimbări la nivelul Argeșului!”

DISTRIBUIȚI
orban curtea de arges

Grupul de contestatari din PNL Argeș a fost trimis la plimbare de liderul liberalilor Ludovic Orban! Președintele PNL a făcut declarații în exclusivitate pentru Obiectiv de Argeș după vizita delegației de ieri a puciștilor la sediul din Modrogan.

„Filiala Argeș este pe podium ca și creștere”

Președintele PNL, Ludovic Orban susține că filiala liberalilor argeșeni este în Top 3 ca și creștere în rezultate la alegeri. Astfel, liberalul susține că PNL Argeș a dovedit că și-a putut dubla scorul într-un timp foarte scurt, ajungând aproape de rezultatele obținute de Partidul Național Liberal la nivel național.

„Prefer să nu dezvălui discuțiile care au fost. Practic, activitatea unei conduceri a unei filiale se măsoară după activitate. În ceea ce privește rezultatele, în afară de rezultatele din plan organizatoric, care sunt evidente, sunt rezultatele în alegeri. Filiala Argeș a înregistrat o creștere de aproape 14 procente la europarlamentare față de parlamentare. Diferența față de scorul obținut de Partidul Național Liberal la nivel național, de la o diferență de 10 procente la alegerile parlamentare, partidul având undeva la 20% la nivel național, iar în Argeș aproximativ 10%. Deci de la o diferență de 10 procente, ecartul s-a redus la 3,4 procente. Filiala Argeș este pe podium ca și creștere în alegerile europarlamentare raportat la alegerile parlamentare. Din această perspectivă, acestea sunt datele concrete după care luăm decizii” a spus Ludovic Orban.
„Adrian Miuțescu este un om care a muncit, care a pus osul la treabă”

După o perioadă de 7 ani în care PNL Argeș intrase în moarte clinică, Adrian Miuțescu a reușit de la preluarea organizației să dubleze scorul partidului. Președintele PNL, Ludovic Orban a declarat că Miuțescu va rămâne în fruntea PNL Argeș datorită rezultatelor.

„În ceea ce privește activitatea președintelui Adrian Miuțescu, acesta este un om care a muncit, care a pus osul la treabă, care a respectat toate deciziile partidului, care a respectat toate poziționările strategice ale partidului, fapt pentru care nu văd efectiv, niciun fel de motiv pentru a discuta astfel de lucruri. Ceea ce le-am cerut colegilor mei este să treacă peste orice diferență de opinie și să se mobilizeze pentru a putea câștiga alegerile prezidențiale.
Noi avem de a face cu o conducere aleasă într-o conferință județeană. O conducere aleasă nu poate fio schimbată pentru că dorește unul sau altul. Evaluarea oricărei conduceri alese se face pe bazai unor rezultate concrete, precise, clare, din toate punctele de vedere. Pe criteriile de evaluare, care există conform Consiliului Național privind planurile de acțiune trimestriale, pe criteriile care țin de rezultatele care au fost obținute în alegeri, filiala Argeș este printre filialele care au avut evoluția cea mai puternică și ca atare, chiar nu există absolut niciun motiv pentru a face schimbări la nivelul Argeșului” a mai spus liderul PNL.
Nu preia Rareș Bogdan filiala

Grupul de contestatari încearcă prin orice metode pentru a-l aduce la Rareș Bogdan la conducerea PNL Argeș. Liderul liberalilor a demontat această ipoteză susținând că europarlamentarul nici nu vrea să audă de acest lucru, iar toate informațiile „aruncate” în spațiul public sunt false.

„Se vor liniști apele. Oricum, s-au strâns niște semnături pe o idee care nu este adevărată. Nu preia Rareș Bogdan filiala. Rareș Bogan este primvicepreședinte ales al partidului și liderul grupului din PE. Mare parte din semnături s-au strâns pentru o idee care nu există. Ca atare, încă o dată o spun: o să discut individual cu fiecare primar și cu colegii și o să le spun să pună osul la treabă să câștigăm alegerile prezidențiale” a concluzionat Ludovic Orban.