ULTIMĂ
ORĂ

Exclusiv! Primarul Pendiuc – în libertate! Acum s-a decis!

Tudor Pendiuc, fostul primar al Piteștiului, a fost eliberat condiționat din închisoare, potrivit unei decizii luate de către magistrații Judecătoriei Pitești. Condamnat la patru ani de închisoare pentru abuz în serviciu în Dosarul Publitrans, fostul primar și-a ispășit fracția de pedeapsă (o treime) și a făcut cerere de liberare condiționată. Deși, la prima încercare de ieșire din Penitenciarul Mioveni, acesta a primit o decizie nefavorabilă, de această dată, judecătorii i-au dat câștig de cauză și l-au eliberat condiționat. Decizia nu este, însă, definitivă putând fu atacată cu apel în termen de trei zile de la comunicarea minutei.

Iată decizia instanței:

Admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Mioveni privind pe condamnatul PT, CNP …, fiul lui …, în prezent de?inut la Penitenciarul Mioveni. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 374/2023 din 05.05.2023 emis de Tribunalul Bucure?ti – Sec?ia I Penală în baza sentinţei penale nr. 143 din 12.02.2020 pronun?ată de Tribunalul Bucure?ti – Sec?ia I Penală, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. decizia penală nr. 927/A din data de 05.05.2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Sec?ia I Penală, dacă nu este arestat în altă cauză. Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 61 C. pen. din 1969. În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În temeiul art. 275 alin. (6) C. pr. pen. onorariul par?ial al apărătorului din oficiu în cuantum de 170 de lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea copiei de pe minută. Pronunţată prin punerea minutei la dispozi?ia păr?ilor ?i a procurorului, astăzi, 13.06.2024.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.