Exclusiv! SKID ROW – prima trupă confirmată la Posada Rock 2020!

DISTRIBUIȚI
SKID ROW, prima trupă de heavy metal care a ajuns pe locul 1 în topul Billboard, este cel dintâi headliner anunțat al ediției de anul viitor a Festivalului Posada Rock, care se va desfășura pe Stadionul Municipal din Câmpulung Muscel, în perioada 14 – 16 august 2020.
Înființată în 1986 și cunoscând un succes fulminant la începutul anilor ‘90, SKID ROW s-a detașat clar din plutonul trupelor de la finalul erei de glorie a glam rock-ului american. Hituri care au dominat clasamentele muzicale, discuri de aur și de platină, turnee mondiale și show-uri pe stadioane pline au marcat prima parte a carierei trupei din New Jersey, în care au fost lansate albumele ”Skid Row” (1989), ”Slave to the Grind” (1991) și ”Subhuman Race” (1995). Amestecul de balade cu succes garantat la publicul larg și piese în forță, cu riffuri metal și atitudine punk, a permis formației să meargă în turneu atât cu Bon Jovi, dar și cu Pantera, printre alții.
Odată cu despărțirea de vocalistul Sebastian Bach, trupa a intrat într-un con de umbră, însă în ultimii ani activitatea concertistică a fost reluată susținut, prin cooptarea solistului ZP Theart (ex-Dragonforce). În prezent, SKID ROW se pregătesc de lansarea ”United World Rebellion”, un nou album de studio. ”Când am re-format trupa, am vrut să fim relevanți în prezent, fără să ne bazăm exclusiv pe succesul din trecut. Așa că am compus piese noi și am pornit în turneu”, spune bassistul Rachel Bolan.
Pe 16 august 2020, americanii vor oferi un show fulminant la Posada Rock, din care cu siguranță nu vor lipsi hiturile ”I Remember You”, ”Youth Gone Wild”, ”18 and Life” sau ”Slave to the Grind”, piese care fac parte din coloana sonoră a primei generații de rockeri români de după Revoluție.
SKID ROW este doar unul dintre headlinerii ediției de anul viitor a Festivalului Posada Rock. Alte nume mari internaționale în recital vor fi anunțate în perioada imediat următoare. Lor li se vor adăuga cei 10 newcomeri care vor participa la concursul care pune la bătaie premii consistente, festivalul rămânând și anul viitor o rampă de lansare pentru trupele rock tinere, respectându-și statutul de cel mai important festival-concurs din țară.