Fabrica de mobilă a unui rucărean s-a făcut scrum!
Fabrica de mobilă a unui rucărean s-a făcut scrum! Nu mai puţin de şase echipaje de pompieri, din Cîmpulung, Rucăr şi Mioveni, plus formaţiunea locală a SVSU Rucăr, au intervenit la faţa locului pentru izolarea şi stingerea flăcărilor, care au cuprins o suprafaţă de circa 1.000 metri pătraţi, întreaga operaţiune durînd mai bine de 11 ore.
Paznicul a fost cel care a văzut flăcările şi a dat imediat alarma la 112. Focul a cuprins rapid toată clădirea confecţionată din panouri sandviş şi plină cu materiale combustibile, dintre care unele au început să explodeze.
Zgomotul i-a scos din casă pe localnici şi în scurt timp peste 100 de persoane s-au adunat la fabrică încercînd să dea o mînă de ajutor.
Toate maşinile aflate în apropierea fabricii au fost evacuate. Degajarea de căldură era aşa de mare încît tot ce s-a aflat pe o rază de 10 metri în jurul clădirii s-a topit.
Intervenţia pompierilor extrem de dificilăLa locul dezastrului au ajuns cinci autospeciale cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD de la detaşamentele de pompieri din Câmpulung şi Mioveni şi Punctul de lucru al ISU din Rucăr, dar şi o autospecială de la Servicul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Rucăr, perimetrul fiind asigurat de un echipaj al poliţiei.Din fericire, muncitorii nu se aflau în fabrică în acel moment, aşa că nimeni nu a fost rănit.
Flăcările au mistuit acoperişul halei de producţie, materii prime, lacuri şi vopseluri, materiale textile şi au distrus mai multe utilaje de prelucrare a lemnului.
Pagubele sunt uriaşe, de cîteva sute de mii de euro, însă nu au fost evaluate, iar pompierii urmează acum să stabilească din ce cauză a pornit incendiul.
Din primele cercetări se pare că totul ar fi pornit de la o centrală termică. Poliţia a deschis în acest caz dosar de cercetare penală. Proprietarul fabricii avea asigurare.
Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.