Facturile la curent, acoperite parțial de stat. Ce tichete propune Burduja!
Consumatorii vulnerabili din România vor beneficia începând cu 1 iulie de un nou mecanism de sprijin pentru plata facturilor la energie, odată cu liberalizarea pieţei. Mecanismul actual de plafonare generală a preţurilor va fi înlocuit cu o abordare mai direcţionată, eficientă şi echitabilă social, potrivit unui raport publicat de ministrul Energiei, Sebastian Burduja, pe pagina sa de Facebook.
CITEȘTE ȘI: Permisul suspendat, mai ușor de recuperat – ce trebuie să faci? Parlamentul a decis!
În document se subliniază că România nu trebuie să lase pe nimeni în urmă, iar sprijinul pentru cei mai vulnerabili va combina măsuri pe termen scurt, precum plafonarea preţurilor, cu strategii pe termen mediu şi lung, inclusiv prin creşterea eficienţei energetice a locuinţelor.
La data de 11 iunie 2025, Ministerul Energiei a lansat în consultare publică un proiect de Ordonanţă de urgenţă care introduce un mecanism dedicat consumatorilor casnici aflaţi în situaţie de sărăcie energetică. Prin acest mecanism, persoanele care se încadrează în anumite praguri de venit sau în condiţii sociale specifice vor primi lunar un tichet pentru plata facturii la energie electrică.
Beneficiarii vor fi, conform documentului, persoanele singure cu venituri lunare de până la 2.574 lei (echivalentul salariului minim pe economie), familiile cu mai mulţi membri care au un venit net lunar pe membru de maximum 1.784 lei, familiile numeroase cu peste trei copii, cele monoparentale, precum şi persoanele cu dizabilităţi sau afecţiuni grave.
„Am spus de la început că niciun român care are cu adevărat nevoie nu va fi lăsat în urmă. Iar acum punem în practică acest angajament printr-un mecanism nou şi corect de sprijin, ţintit către cei vulnerabili. Este un sistem prin care ajutorul public merge exact acolo unde contează cel mai mult: în casele românilor care nu-şi permit să plătească energia din veniturile proprii”, se afirmă în raportul ministrului.
Duminică se marchează doi ani de la preluarea conducerii Ministerului Energiei de către Sebastian Burduja, ocazie cu care acesta a prezentat un bilanţ al realizărilor din această perioadă. „Aşa cum v-am obişnuit, vin în faţa dumneavoastră cu darea de seamă. Întotdeauna am considerat că este o chestiune de bun simţ să vă prezint faptele noastre, indiferent că a fost vorba despre activitatea din Parlament, de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării sau acum, la Energie”, a scris Burduja pe Facebook.
Ministrul a subliniat că în cei doi ani de mandat au fost atraşi 14 miliarde de euro fonduri nerambursabile pentru investiţii în producţie, stocare şi reţele, mobilizând astfel alte finanţări private de o valoare similară, însumând aproximativ 30 de miliarde de euro pentru dezvoltarea sistemului energetic naţional.
„Este singura cale pentru a fi proprii noştri stăpâni, cu energie sigură şi facturi mai mici. A fost nevoie de un restart. Iar acest restart a venit. În 2 ani cât în 10. În anul 2024 am conectat la Sistemul Energetic Naţional 1.251 MW, mai mult decât între 2016 şi 2023 la un loc. Iar anul acesta, până la 31 mai 2025, încă 594 MW produc energie şi livrează în reţea. În total peste 1.800 MW, cât în aproape un deceniu”, a mai adăugat ministrul.
„După 1 iulie, continuăm cu sprijin pentru consumatorii vulnerabili. Nimeni nu va fi lăsat în urmă!”, a concluzionat Sebastian Burduja.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp