Dani Coman este așteptat cât de curând la FC Argeș, echipa la care și-a făcut junioratul, a anunțat recent Viorel Tudose, finanțatorul principal al clubului din Trivale. Omul de afaceri a dezvăluit că a avut o serie de discuții cu Coman, iar șansele ca acesta să vină în funcția de președinte sunt, în acest moment, foarte mari, motiv pentru care nu s-a căutat și o variantă de back-up.
„Îl aștept pe Dani Coman la FC Argeș! Am spus-o și o repet. Acum nu știu dacă el este în discuții și cu altcineva, sau… nu pot să vă spun aceste lucruri. Eu mi-aș dori foarte mult (n.r. să vină la noi). Din discuțiile pe care le-am avut cu Dani Coman, el va veni la FC Argeș. Dar eu garantez doar pentru mine, nu pot să garantez pentru altcineva. De la noi cine să mai plece? Pentru că nu mai are cine să mai plece. Adică nu mai avem oameni ca să plece.
Normal însă că Dani Coman își va alege echipa lui. Antrenorul va fi o discuție mai amplă, între președinte și finanțatori, în speță eu și Consiliul Local. (n.r. există un plan B, dacă nu vine Dani Coman?) Eu îl aștept de vreo 2 ani pe Coman și cred că e momentul să vină. Dar nu știu, nu ne-am gândit la un plan de back-up deocamdată. Dacă voiam un back-up, îl aveam de mult, dar pe noi, pe mine personal mă interesează Dani Coman”, a spus Viorel Tudose, potrivit iAMSport.ro.
După ce și-a încheiat cariera de fotbalist, Dani Coman a fost președinte la Astra Giurgiu, acolo unde a activat între 2015 și 2021. De acolo a plecat la Hermannstadt.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp