prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Filarmonica Pitești, concert la Sibiu, în cadrul ,,Classics for Pleasure!’’

Filarmonica Pitești, concert la Sibiu, în cadrul ,,Classics for Pleasure!’’ Festivalul ,,Classics for Pleasure’’ revine anul acesta în Piața Mare din Sibiu, în perioada 19-23 iulie 2023, cu cea de-a XIII-a ediție. Ediția din acest an, intitulată A Lasting Legacy reunește, ca de fiecare dată muzicieni apreciați de publicul de muzică clasică, din țară și din străinătate.
Festivalul va debuta pe 19 iulie cu tradiționalul concert Sounds of Reverence în Biserica Ursulinelor. Un cvnintet de alămuri va interpreta un repertoriu coral de excepție, transpus special pentru suflători.
Cea de-a doua seară este dedicată copiilor, cu precădere celor mai mici dintre ei, cu vârsta de până la 10 ani. Pe 20 iulie aceștia vor avea ocazia să descopere într-un mod inedit viața și opera lui Mozart, într-un spectacol dinamic și interactiv, intitulat Classic for Fun.
Frumusețea peisajului natural specifică Sibiului va fi invocată în Scenery in Music, o odă cu „charm” american ce va fi pusă în scenă în seara de 21 iulie de Orchestra Filarmonicii Pitești – dirijor Cristian Lupeș, solistă Gina Sandu.
Festivalul va continua cu concertul Everybody’s Music, o expresie a conceptului că muzica clasică reprezintă o forță unificatoare la nivelul societății civile, unul dintre pilonii pe care s-a dezvoltat festivalul. În acest spectacol, MH Orchestra, acompaniați de soprana Oana Serban și baritonul Florin Budnaru vor urca pe scena festivalului din Piața Mare din Sibiu în data de 22 iulie.
Ultima seară a festivalului, 23 iulie, va aduce în fața publicului invitații speciali ai ediției din acest an. Soprana Paula Iancic și tenorul Teodor Ilincăi, alături de Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu si dirijorul David Crescenzi, vor revela iubitorilor de muzică clasică formatul Proms of Delight, format unic cu care festivalul a debutat în anul 2003 și care aduce în prim plan crossovers originale.
Festivalul în aer liber este un eveniment de înaltă ținută care aduce publicului larg muzica cultă – pornind de la spectacole interactive pentru copii, pană la muzica clasică germană și italiană, continuand cu uverturi și arii celebre din opere, muzicaluri sau muzica de film, în interpretarea unor renumiți artiști ai momentului.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului sau pe Tik Tok

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs