
Peste 3.000 de cabinete de medici de familie vor avea posibilitatea în acest an pentru a accesa fonduri pentru modernizare prin Planul Național de Redresare și Reziliență, a anunțat Ionuț Gheorghe, directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate. În momentul de față, peste o sută de medici care au în grijă pacienții argeșeni au peste 65 de ani, iar aceste finanțări ar putea să atragă noi medici de familie care să înlocuiască treptat pe cei care au ieșit la pensie.
Citește și: CÂND VA FI GATA BAZINUL OLIMPIC DIN PITEȘTI? ANUNȚUL PRIMARULUI GENTEA!
„Riscul cel mai mare îl reprezintă vârsta înaintată a medicilor de familie. În Argeș avem peste 110 medici care au peste 65 ani. Din nefericire, în ultimii trei, patru ani am pierdut peste zece medici. Sunt destul de optimist (n.r. – despre atrgerea de noi medici), în programul Național de Reziliență, în 2022 se finanțează peste 3.000 de cabinete de medici de familie. Ca să putem atrage medici tineri, ar trebui să avem și o dotare, logistică bine pusă la punct ca să avem un atu în plus și sper că la nivelul județului Argeș se vor depune mult mai multe proiecte pe partea de asistență medicală primară, atât de medici, cât și de primării, astfel încât să putem spera că vom putea atrage și alți medici” a declarat Ionuț Gheorghe.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
