Furtuni și vijelii pun stăpânire pe România. Urmează un val de răcire! Zonele vizate!
Directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a anunțat că în acest weekend și în zilele următoare România va fi traversată de o perioadă de instabilitate atmosferică caracterizată prin ploi, vijelii și o scădere a temperaturilor, cu excepția Capitalei, unde valorile termice se vor situa între 24 și 26 de grade Celsius, însă și aici sunt așteptate precipitații.
„Vorbim de o vreme în general instabilă, la început în partea de vest, apoi în restul țării. Vorbim de ploi și vijelii, pentru că există o probabilitate ca vântul să atingă peste 70 km/h. Din punct de vedere termic, în Capitală vor fi 24-26 de grade”, a declarat Elena Mateescu, potrivit România TV.
Temperaturile vor înregistra o ușoară creștere în zilele de vineri și sâmbătă, însă vor scădea din nou în weekend, astfel că la începutul săptămânii viitoare se va menține o vreme mai rece decât media obișnuită pentru această perioadă a anului.
Cu excepția extremității de sud a țării, unde temperaturile vor rămâne apropiate de valorile normale pentru această perioadă, în celelalte regiuni se vor înregistra medii termice mai scăzute, în special în zonele nordice. În ceea ce privește precipitațiile, regimul pluviometric va fi aproape de cel obișnuit în regiunile estice și sud-estice, iar în restul teritoriului va fi excedentar, în special în vest, nord-vest și centrul țării.
Temperatura medie a aerului se va situa, în majoritatea zonelor, în jurul valorilor normale pentru această perioadă. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de mediile obișnuite în extremitatea de vest și nord-vest a țării, iar în restul teritoriului se vor înregistra cantități excedentare.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp