ULTIMĂ
ORĂ

GIGI BECALI i-a decis SOARTA lui GARITA! Cât timp va rămâne la FCSB și ce salariu va încasa?

GIGI BECALI i-a decis SOARTA lui GARITA! Cât timp va rămâne la FCSB și ce salariu va încasa?

Gigi Becali i-a oferit o nouă șansă lui Arnold Garita, atacantul care a impresionat în perioada petrecută la FC Argeș. Patronul FCSB a dezvăluit că fotbalistul va avea un contract valabil doar până în iarnă, iar dacă va confirma așteptările, va primi o nouă înțelegere.

CITEȘTE ȘI: Radarul nu mai iartă! Șoferii pot primi amenda acasă, fără să fie opriți în trafic! Află unde sunt amplasate!

Becali spune că l-a dorit pe Garita încă din perioada în care acesta evolua la FC Argeș și că transferul s-a făcut într-un moment în care atacantul era liber de contract.

„Mi se pare că deja l-am luat. Până în iarnă! L-am vrut eu de mult. Era liber. A venit o vorbă din partea lui. Vulturar mi-a zis. Am zis că da, să vină la noi”, a declarat Gigi Becali.

Planul patronului FCSB este simplu: Garita va avea la dispoziție patru luni pentru a demonstra că merită să rămână la echipă. În această perioadă, atacantul va încasa 15.000 de euro pe lună.

„Patru luni, îi plătesc 15.000 euro pe lună, ne folosim de el. Vedem după aceea. Cine știe…”, a explicat Becali.

Patronul FCSB consideră că echipa avea nevoie de un atacant cu un profil diferit. Garita este apreciat pentru forța fizică, jocul aerian și capacitatea de a proteja mingea în duelurile cu fundașii adverși.

„Aveam nevoie de unul puternic acolo. Unul înalt, puternic, care să se bată pentru minge, să țină de ea. Mi-a plăcut de el când era la Argeș. Am vrut să îl iau de atunci”, a spus Becali.

Gigi Becali a explicat și de ce nu i-a oferit lui Garita direct un contract pe termen lung. Patronul FCSB spune că experiența cu Dennis Politic l-a făcut să fie mult mai precaut atunci când transferă jucători.

„Nu mai iau jucători așa. Patru luni plus doi ani sau un an. Nu mai iau jucători așa. De când cu Politic a fost învățătură de minte”, a precizat Becali.

Astfel, Garita are o misiune clară: să demonstreze până în iarnă că poate deveni o soluție importantă pentru FCSB. Dacă va reuși să-l convingă pe Gigi Becali, atacantul ar putea primi un nou contract și ar putea continua la echipa campioană.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.