ULTIMĂ
ORĂ

Grenadă descoperită într-un balcon din Găvana! Zeci de persoane evacuate!

La data de 05 martie a.c., în jurul orei 18:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că, un tânăr a găsit o grenadă în balconul apartamentului tatălui său, fost cadru militar, dar care nu mai este în viață de câțiva ani.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești, care au luat primele măsuri și au evacuat  locatarii de la etajele 6 până la 10 și au blocat accesul în zonă.

De asemenea, la caz s-au deplasat și polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, echipajele specializate din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, dar și polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale – Compartimentul Pirotehnic, pentru efectuarea cercetărilor.

Din primele verificări, s-a constatat că grenada este ofensivă, posibil de manevră și a fost ridicată, în condiții de siguranță.

Cercetările vor fi preluate de Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, urmând să se stabilească împrejurările în care s-a produs evenimentul.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.