
Imaginile cu un tronson de pe strada Domnească din Galați s-au răspândit rapid pe rețelele de socializare, după ce trecătorii au sesizat o concentrare neobișnuită de mobilier urban într-un spațiu restrâns.
CITEȘTE ȘI: ALERTĂ! Se oprește curentul masiv în Pitești! Zeci de străzi-în beznă timp de 4 zile! Lista completă!
Potrivit constatărilor făcute de localnici, pe un segment de aproximativ 25 de metri au fost instalate 19 bănci, o densitate considerată mult mai mare decât cea întâlnită în parcurile obișnuite.
Situația a fost semnalată pe pagina de Facebook „Comisia Europeană a Dunării”, unde un cetățean a ironizat modul în care a fost gândită reamenajarea zonei.
„Există un punct în Galați unde pe o rază de 25 m sunt 19 bănci, mai des decât în orice parc. M-am gândit la o logică și am găsit un singur răspuns: pe timpul verii pot fi considerate sală de așteptare pentru primăria și prefectura din zonă”, a comentat gălățeanul.
În replică, reprezentanții Primăriei Galați consideră că nu este vorba despre un exces, argumentând necesitatea acestora pentru momentele în care traficul rutier este oprit.
„Strada Domnească a fost modernizată recent, prilej cu care a fost înlocuit și mobilierul urban. În zonă sunt nouă bănci care și-au dovedit deja utilitatea, mai ales în cadrul evenimentelor din sezonul cald, când strada devine pietonală”, au transmis reprezentanții instituției.
Strada Domnească este o arteră emblematică a orașului, cu o încărcătură istorică importantă. Un sector al acesteia a trecut printr-un proces de modernizare cu finanțare europeană, fiind utilizate elemente arhitecturale retro, iar municipalitatea intenționează să reabiliteze și alte porțiuni prin proiecte viitoare.
În ciuda precizărilor oficiale, subiectul a rămas o sursă de amuzament pentru comunitate, oamenii comparând aliniamentul de bănci cu o sală de așteptare în aer liber, mai degrabă decât cu o zonă de promenadă.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
