prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Halucinant! A născut pe trotuar, în fața spitalului, după ce a fost refuzată de medici!

Halucinant! A născut pe trotuar, în fața spitalului, după ce a fost refuzată de medici! Situație halucinantă într-un spital de stat din România după ce o tânără mămică a fost nevoită să nască pe trotuar, chiar în fața unității sanitare. Asta pentru că medicii de la urgență au refuzat-o și nu au primit-o la camera de gardă, spunându-i că îi vor trimite o ambulanță.

CITEȘTE ȘI: OFICIAL! DE LA CE A LUAT FOC RESTAURANTUL „LA BUTOAIE”!

Din fericire, femeia, asistată de medicii de pe o ambulanță, a născut pe trotuar o fetită perfect sănătoasă. Situația halucinantă s-a petrecut recent chiar la Spitalul din Urziceni.

„Săptămâna începe cu o nouă viață! În această dimineață în jurul orei 6.00, echipajul 97 al  SAJ Ialomița, substația Urziceni a asistat la naștere o tânără de 24 ani, mama celei de a treia fetițe perfect sănătoasă! Felicitări mamei, felicitări colegei mele, Gabriela Dobra pentru profesionalism și implicare! PS. Aș atribui o mare bilă neagră spitalului municipal Urziceni pentru dezinteres total și nepăsare, pacienta prezentându-se cu aproximativ 15 minute înainte la CPU, în travaliu, fiind refuzată, motivandu-se că vor chema ambulanța. Un caz cu happy-end dar nu toate se pot încheia așa.”, scrie Marian Iordache, din Urziceni, pe Facebook, cel mai probabil una dintre persoanele uimite care au filmat întreaga naștere.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că a văzut imaginile îngrozitoare, cu femeia care a fost nevoită să nască în fața spitalului și că a trimis deja Inspecția Sanitară de Stat la Urziceni.

„Am văzut imaginile de la Urziceni. În momentul de față, Inspecția Sanitară de Stat încearcă să reconstituie exact respectiva situație și vă vom pune la dispoziție toate informațiile pe care le avem, precum și măsurile care vor fi luate.”, a anunțat Alexandru Rafila.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului sau pe Tik Tok

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs