
Polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești și procurorii DIICOT – Structura Centrală au desfășurat, pe data de 22 aprilie 2026, trei percheziții domiciliare în județul Argeș. Activitățile au fost coordonate în baza unui Ordin European de Anchetă emis de autoritățile din Germania, într-o cauză penală ce vizează infracțiunea de trafic de persoane.
CITEȘTE ȘI: Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea angajează! Ce posturi au fost scoase la concurs!
Conform datelor furnizate de procurorii din cadrul Parchetului Nurnberg-Furth, investigația a arătat că, înainte de 12 septembrie 2025, o femeie în vârstă de 38 de ani ar fi recrutat o tânără de 19 ani, în timp ce se aflau în România, cu scopul de a o exploata sexual.
Ulterior, victima a fost scoasă din țară și transportată inițial în Austria, iar apoi în Germania. La această operațiune ar fi participat, alături de principala suspectă, o altă femeie de 32 de ani și un bărbat de 27 de ani. Ajunsă în Germania, tânăra ar fi fost obligată să practice prostituția prin intermediul actelor de violență.
Anchetatorii au stabilit că femeia de 38 de ani era cea care gestiona activitatea: fixa prețurile serviciilor, transporta victima la clienți și încasa sumele de bani rezultate din activitatea infracțională. Pentru a menține controlul asupra victimei, aceasta ar fi fost amenințată constant cu distribuirea unor fotografii indecente către persoane din localitatea sa de origine.
În urma perchezițiilor efectuate în județul Argeș, forțele de ordine au identificat și ridicat mai multe probe și bunuri:
Cei trei suspecți au fost reținuți în baza unor mandate europene de arestare, iar judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Pitești au dispus arestarea preventivă a acestora.
La acțiune au participat și polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale al IPJ Argeș, alături de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Argeș. Reprezentanții autorităților precizează că, pe parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate garanțiile legale prevăzute de Codul de procedură penală.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
