Paturile din ATI sunt pline de pacienți în stare gravă, spitalele sunt pline de bolnavi COVID, ambulanțele nu mai fac față numărului mare de apeluri și plimbă pacienții de la un spital la altul în căutarea unui loc cu oxigen din cauza propagandei false făcute de unii medici și de „românii care se pricep la toate”, este mesajul îngrijorător transmis de șefa Ambulanței Argeș. Luminița Paul susține într-o postare de pe pagina personală de Facebook, că în acest moment, în ciuda eforturilor făcute în ultimul an de către cei care au fost implicați în stoparea pandemiei au fost în zadar.
„M-am vaccinat prima în Pitești, pentru mine și pentru cei din jur, pe 31.12.2020 și nu știam cu ce fel de ser. Aveam vaccinul mult așteptat. V-am informat permanent despre măsurile de protecție și despre rolul vaccinării împotriva COVID-19. În august, deși relaxați, v-am atenționat că lucrurile nu sunt roz. Acum mă simt dezamăgită. Dezamăgită de medicii care au uitat de jurământul lui Hipocrate și de cetățenii români care se pricep la toate. Munca noastră, (a celor implicați în stoparea pandemiei), a fost în zadar. Nu am luat-o de la capăt. Am luat-o de la 0 și am ajuns unde am ajuns. Spitale pline, prea multe decese, locuri la ATI 0, prize de oxigen libere 0. Ambulanțele plimbă pacienții între spitale în căutarea unui loc cu oxigen 3-4 ore. OMS vine în România să ne spună ce trebuie să facem. Austria ne trimite produse medicale. Ungaria ne preia pacienții la ATI. Oare ce am făcut fiecare dintre noi pentru a nu ajunge aici?”este mesajul postat de Luminița Paul.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp